Mișcarea Civică Tinerii Moldovei a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că intenționează să organizeze un referendum în privința Unirii Republicii Moldova cu România.

Referendumul ar putea fi organizat în anul 2018, când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire. Până atunci, activiștii intenționează să organizeze acțiuni de informare, pentru a obține în ajunul Referendumului o majoritate (50% + 1) favorabilă Unirii cu România.

În cadrul conferinței, membrii mișcării Tinerii Moldovei au anunțat că au organizat deja o campanie de informare în perioada iunie-septembrie 2016, în circa 600 de comune, unde au fost împărțite în total 160 de mii de ziare de informare și colectate 9 mii de semnături în favoarea Unirii cu România.

„Ceea ce am realizat noi în această vară este impresionant, mai ales pentru că ne așteptam la o receptivitate mai mică din partea oamenilor și a primarilor. Dar aproape peste tot am găsit înțelegere și persoane pe care să ne bazăm în viitor. Avem încredere că vom obține victorie la Referendum”, a declarat Anatol Ursu, președintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei.

Printre rezultatele campaniei de informare anunțate de membrii mișcării se mai numără formarea celulelor unioniste în circa 270 de sate; facilitarea procesului de înfrățire cu localități din România pentru 330 de sate; vizitarea României de circa 29 mii de cetățeni moldoveni. De asemenea, potrivit membrilor Tinerii Moldovei, pentru alegerile parlamentare din România de la sfârșitul anului curent, vor fi organizate secții de vot la nivel local.

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii