Autoritățile din stânga Nistrului continuă să insiste pe existența blocadei feroviare, create de Moldova și Ucraina.

Într-un reportaj al postului local ”Pervîi Prednestrovskii” se menționează că, Căile Ferate din Transnistria sunt în prag de demisii, iar pierderile întreprinderii au depășit suma de 8 milioane de ruble în acest an, din cauza reducerii drastice a traficului de mărfuri. Vina este din nou atribuită Moldovei și Ucrainei, care prin pretinse acțiuni comune ar fi blocat traficul feroviar, iar ca exemplu este adus transportul de combustibil prin căile feroviare, care ar fi devenit imposibil. În acest context, potrivit sursei, autoproclamata republică inițiază o ședință extraordinară în formatul „5+2”.

Negocierile în formatul „5+2 ” din iunie curent, desfășurate la Berlin, în cadrul cărora părțile și-au reafirmat angajamentul de a rezolva toate problemele la masa negocierilor, au rămas potrivit sursei, la nivel de comunicare.

Adjunctul ministrului așa zisului Minister de Externe al RTM, Igor Șornicov, a declarat pentru ”Pervîi Prednestrovskii”: „În cadrul conferinței din Bavaria, Moldova și Ucraina au blocat livrarea de produse petroliere în Transnitria. Acest lucru a cauzat situația de criză din republică, iar consultările cu partea moldovenească care au urmat au scos la iveală scopul acestor acțiuni și refuzul de a găsi o soluție de compromis”.

Presa transnistreană susține că Moldova respinge orice opțiuni de cooperare între Căile Ferate a Transnistriei și cele din Moldova și că îi sugerează autoproclamatei republici să rezolve în particular cu Ucraina, problema  blocării stației de la Cuciurgan. Sursa mai notează că pentru ca mărfurile să ajungă în Transnistria, Chișinăul insistă pe înregistrarea suplimentară a acestora în Moldova și pe construirea unor puncte de control suplimentare la stațiile „Bender-2” și „Râbnița”.

În acest mod, Moldova ar fi încetat să îndeplinească condițiile Acordului la care au ajuns în 2012, Evgheni Șevciuc și ex-premierul Vlad Filat, și prin care a fost deblocat transportul feroviar. Datorită acelui acord susține presa transnistreană, întreprinderile din stânga Nistrului au activat cu succes, fără a trimite mărfuri prin nordul Moldovei.

În rezultat, Transnistria cere desfășurarea unei ședințe extraordinare în formatul „5+2” pentru a rezolva problema.

Adjunctul ministrului așa zisului Minister de Externe al RTM, Igor Șornicov, a mai declarat pentru ”Pervîi Prednestrovskii” că în acest sens, pe 20 iulie curent, Transnistria a trimis tuturor membrilor formatului „5+2” scrisori-cereri. El mai afirmă că în mod neformal, li s-ar fi comunicat că în timpul apropiat, desfășurarea unei asemenea ședințe extraordinare este puțin probabilă, întrucât este perioada concediilor. Șornicov consideră că cel mai probabil, o astfel de ședință ar putea avea loc la sfârșit de august, început de septembrie. 
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii