Colonelul de poliţie, Lilian Levandovschi, a fost numit în funcţia de director al Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane a Inspectoratului Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliției (IGP). 

Funcția respectivă a fost deținută de Sergiu Nani, care a activat timp de 4 luni, ulterior a plecat din propria voinţă la un alt post, la fel, din cadrul MAI. După plecarea sa, funcţia a fost vacantă timp de 5 luni, iar ieri a fost numit noul director.

Ordinul de numire a fost semnat la 18 octombrie de către ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan.

Levandovschi este născut la 1 iulie 1978. Este căsătorit şi are un copil. Şi-a făcut studiile la Universitatea de Stat din R. Moldova, facultatea Ştiinţe Politice, specialitatea Relaţii Internaţionale. 

Anterior, noul director al Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane a deținut atât funcții de execuție cât și de conducere în cadrul Inspectoratului Național de Investigații al IGP. La 14 mai 2009, Lilian Levandovschi a primit, din partea preşedintelui Vladimir Voronin, medalia „Meritul Militar” pentru „serviciu ireproşabil în organele afacerilor interne, merite în combaterea criminalităţii şi contribuţie la asigurarea legalităţii şi ordinii de drept”.

Potrivit declaraţiei pe venit, Levandovschi locuieşte cu familia într-un apartament de 43 metri patraţi şi nu dispune de mijloace de transport.
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii