În calitate de administrator special al ASITO a fost desemnat Viorel Bîrsanu. Acesta va avea atribuții depline de a conduce, gestiona şi controla asigurătorul în conformitate cu legislația, inclusiv cu exercitarea drepturilor şi obligaţiilor acţionarilor şi ale organelor de conducere ale asigurătorului pe perioada administrării speciale.

La 15 iulie, numele lui Bîrsanu a fost publicat în Monitorului Oficial, odată cu Hotărârea CNPF, comunică bani.md.

Din momentul desemnării administratorul special preia controlul şi gestionează activitatea asigurătorului, având acces nelimitat la activele, încăperile, documentele, rapoartele, registrele şi la orice alte informaţii deţinute de asigurător. Remuneraţia muncii administratorului special se stabilește din contul autorităţii de supraveghere.

Actele juridice şi/sau acţiunile efectuate în numele şi în contul Companiei Internaționale de Asigurări „ASITO” S.A. sunt nule de drept dacă sunt săvîrşite cu încălcarea prevederilor art.422 din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006 şi nu sunt coordonate cu administratorul special sau aprobate de acesta.

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii