De ce activitatea recuperatorilor de datorii este în afara Legii?

Activitatea de recuperare a datoriilor în Republica Moldova nu este supusă licențierii, iar companiile care activează în domeniu se conduc de prevederile Codului Civil și de așa numitul Cod de conduită al colectorului, care evident, nu are forță juridică și nu obligă, juridic, nici o companie de colectare ca să-l respecte.  Această activitate nu este nici controlată de nimeni.  
     
 Într-un material publicat în octombrie 2014 pe curaj.net ”Despre companiile de colectare a datoriilor”, autorul menționează că activitatea companiilor de recuperare a datoriilor este o formă de avocatură ilegală, dar nici o autoritate nu se sesizează pe acest fapt. Potrivit autorului, majoritatea companiilor de recuperare, prin reprezentanții lor, exercită fără drept profesia de avocat. Companiile date aleg ca obiect principal de activitate consultanța în afaceri, încheie așa – zise contracte de mandat pentru recuperare/colectare debite/creanțe cu diverse persoane fizice și juridice, practicând de fapt o formă de avocatură clandestină.

În articol era vizată angajata unei companii din domeniu - Pfb Legal Consulting, care încerca să recupereze o datorie față de Sun Communications.

dat.jpgUn alt articol despre afacerile de recuperarea a datoriilor a fost publicat în ianuarie 2014 în Moldova Suverană ”Birourile de colectare a datoriilor”. Și de această dată a fost vizată compania Sun Communications. Potrivit materialului, unul dintre consumatorii Sun Communication, după ce i-a notificat pe cei de la companie despre desfacerea contractului, continua să primească facturi de plată. Acesta a fost mirat când a primit, de la biroul juridic de colectare a datoriilor Debit Grup SRL, o scrisoarea despre existența unei datorii de 36,29 lei față de Sun Communications, reprezentată de compania de colectare: ”La început, pe un ton aşa mai amiabil, mi se dădea de înţeles că dacă am achitat datoria pînă la momentul recepţionării respectivei scrisori sau o voi plăti în termen de 10 zile după aceasta, atunci nu mi se va întîmpla nimic. După care au început ameninţările. Adică, acest SRL, biroul de colectare a datoriilor Debit Grup, sau ce o mai fi el, mă sperie că „vom fi nevoiţi să ne adresăm în Instanţa de Judecată”, mă vor impune să plătesc sume enorme de bani, precum onorariul avocatului-1200 lei, onorariul executorului judecătoresc - o mie de lei, cheltuieli de judecată, penalităţi, dobînzi de întîrziere şi multe alte porcării.”

Potrivit unui funcționar al Ministerului Justiției (MJ) -  Vladislav Cârlan, citat în articolul publicat de Moldova Suverană, companiile de colectare a datoriilor sunt legale atâta timp, cât prestează servicii de consultanță, informare, preluare creanțelor, dar acestea nu au dreptul să reprezinte pe cineva  în instanțele de judecată. Angajatul MJ a mai sugerat că, conducătorii şi angajaţii companiilor de colectare îşi dau prea bine seama că, pe cale legală, ei nu pot recupera careva datorii de la cineva. Pot s-o facă, doar încălcând legea. Birourile de colectare a datoriilor nu pot nici să întreprindă acţiuni de executare silită, inclusiv aplicarea sechestrului. Cu asemenea funcţii sânt abilitaţi, doar executorii judecătoreşti, reprezentanţii fiscului, vămii şi, desigur, instanţele de judecată.

          Protecția datelor cu caracter personal

 Furnizarea datelor cu caracter personal a clienților de către companii este o practică abuzivă. Și în cazul recuperării datoriilor se recurge la această practică, pentru a spori șansele de recuperare a datoriilor. Potrivit unui articol de pe juridicum.md: Colectarea datoriilor şi protecţia datelor cu caracter personal, compania Unite, pentru recuperarea unei datorii de 200 de lei de la o doamnă, a înştiinţat toate persoanele din lista de contacte a acesteia, privind datoria, fără ca doamna să-și dea acordul. Autorul articolului a descoperit că, compania a aplicat această metodă și față de alte persoane care aveau datorii față de ea, contactând prin diverse metode rudele, prietenii şi cunoscuţii acestora şi informându-i despre datoriile pe care le aveau debitorii în cauză. Astfel, compania Unite şi/sau reprezentanţii acesteia, în procesul de colectare a datoriilor, au încălcat legislația privind protecţia datelor cu caracter personal.

”Salut, am si eu o datorie la moldtelecom, din 2012 , si deja o jumatate de an sunt urmarita de cei de la incaso, si nu doar ca pe mine ma scriu pe retele de socializare ,dar si pe toti prietenii posibili, rude , desigur e deranjant , si in plus m-au chemat in instanta de judecata si la suma de 500 lei mi-au adaugat inca 2000” …(Tina, 30.12.2014, curaj.net)

       Unele prevederi cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, în cazul recuperării datoriilor, prevăzute în Contractul de prestare a serviciilor de telefonie mobilă ”Unite”:

 – ”Orice informaţie furnizată de către Abonat va fi utilizată de Operator numai în scopuri legate de executarea prezentului Contract, respectiv activare, facturare, relaţii cu clienţii, recuperare a datoriilor etc. Prelucrarea datelor cu caracter personal ale Abonatului va fi efectuată de către Operator conform legislaţiei în vigoare și prezentului contract.” (5.7)

 – ”În cazul neonorării obligaţiei de plată a serviciilor furnizate și a echipamentului primit, Abonatul acordă dreptul Operatorului de transmitere a datelor personale terţelor persoane în vederea rambursării datoriei formate, inclusiv companiilor de colectare a datoriilor.” (6.2)

       Sursa: aici.

       Prevederi din Politica de securitate privind prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul S.A. „Moldtelecom” (din care face parte și Unite)

 – ”Transferul și prelucrarea datelor cu caracter personal ale clienților către companii de colectare a datoriilor, se face în scopul efectuării tuturor demersurilor necesare în vederea recuperării creanțelor S.A. „Moldtelecom”, împreună cu penalitățile aferente.” (pct.4.3)

 – ”S.A. „Moldtelecom” poate transmite informaţii despre identitatea abonaţilor şi suma creanţei companiilor de colectare a datoriilor, în scopul recuperării creanţelor de la abonaţi și asigurarea executării obligaţiilor stabilite prin contract de către abonat.” (pct.7.7)

      Sursa: aici. 


   
În Republica Moldova există un Registru negativ al Debitorilor – INFODEBIT, numit și lista neagră a debitorilor.    

 La datele registrului INFODEBIT au acces companiile de telefonie mobilă, micro-finanțare, bănci, întreprinderi de prestare a serviciilor comunale, companii de asigurări, persoane fizice, etc. Aceștia pot verifica potențialul consumator/client și decide pe propriul risc, stabilirea relațiilor contractuale cu persoana verificată. Potrivit unu material de pe curaj.net, această bază de date este ilegală. Potrivit autorului, dreptul de a crea o asemenea bază de date, îl au doar instituțiile statului. 

                  Cât costă recuperarea datoriilor

вернем долги.jpg

Sursa: www.999.md

Procentul perceput pentru recuperarea unei datorii variază în funcție de mai multe criterii. Totuși, majoritatea companiilor acționează după principiul „NO MONEY - NO FEE”. Banii nu se achită în avans, ci după recuperarea creanţelor.     Însă, aceste taxe ar trebui achitate de creditor, nu debitor. Totuși sânt cazuri când companiile prevăd această plată pe seama debitorului.    

       Unele prevederi din Contractul de prestare a serviciilor de telefonie mobilă ”Unite”

 – ”În cazul neachitării în termen a costului serviciilor furnizate și a echipamentului primit de către Abonat, Operatorul este în drept a transmite dosarul acestuia companiilor de colectare a datoriilor, iar Abonatul va fi obligat a achita datoria formată și costul serviciilor companiei de colectare a datoriilor. În cazul înaintării acțiunii în instanța de judecată în vederea încasării datoriei, Abonatul este obligat să achite taxa de stat, cheltuielile de reprezentare în instanţele de judecată, taxele şi spezele avansate în cadrul procedurii de executare silită” (8.9)

         Sursa: aici. 

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii