Participanţii la Forumul moldo-român în domeniul justiției au regretat, vineri, 11 noiembrie, lipsa de comunicare dintre judecători, procurori şi avocaţi atât în România, cât şi în R. Moldova. Potrivit vorbitorilor, acest lucru deseori a condus la modificarea legislaţiei în defavoarea avocaţilor şi, în final, în dauna interesului public.  De asemenea, s-a făcut remarcabilă lipsa reprezentanţilor Procuraturii la forumul respectiv. 

Nina Lozan, preşedinta Uniunii avocaţilor din R. Moldova  a optat pentru elaborarea unui cadru legal care ar asigura neingerinţa statului în activitatea avocaţilor. 

Totodată, Eduard Serebrenco, vice-ministrul justiţiei din R.Moldova a atenţionat că ar trebui să existe o limită în care autorităţile de stat ar putea să se implice în reglementarea activităţii avocaţilor, notarilor şi executorilor judecătoreşti. 

Florin-Aurel Moţiu, secretar de stat la Ministerul Justiţiei din România s-a pronunţat pentru o conlucrare mai strânsă între reprezentanţii profesiilor respective  din România cu cei din R. Moldova. El a spus că există deja un Memorandum, încheiat între cele opt barouri de avocaţi din România cu cele patru din R.Moldova. 

Gheorghe Florea, preşedintele Uniunii avocaţilor din România, a opinat, că în România conlucrarea avocaţilor cu Ministerul Justiţiei e mai proastă ca în R. Moldova. „Există un adevărat război între avocaţi şi executorii judecătoreşti, între notari şi avocaţi. Acest lucru conduce la compromiterea încrederii în actul justiţiei”, a conchis Florea.

La Chişinău timp de două zile se desfăşoară Forumul moldo-român în domeniul justiției cu genericul „Reforma justiției și lupta împotriva corupției în perspectivă europeană”.
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii