Serviciul public- Telefonul Copilului este folosit de Fundaţia „Edelweiss” pentru crearea imaginii, scrie anticoruptie.md

Declarația aparține mai multor ONG-uri din domeniul protecţiei drepturilor copilului, care se arată îngrijorate de faptul că Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familie a permis utilizarea serviciului de către o fundație creată de un politician, cu denaturarea mesajului cu privire la protecția copiilor împotriva violenței.

Reprezentanții societății civile au declarat că, modul în care este construită campania Fundației „Edelweiss” dăunează cauzei. 

Directoarea Centrului Internaţional „La Strada”, Ana Revenco, citată de anticoruptie.md a declarat că, „Urmare a acestei campanii, e ca şi cum am spune unui copil că e normal să fie presat psihologic, traficat, exploatat sau neglijat, dar dacă nu e bătut, înseamnă că totul e bine. Normalizăm lucruri care, de fapt, nu sunt normale”.

Potrivit expertei, în aceste condiţii, încercările societăţii civile privind recunoașterea existenţei şi gravității, diferitor forme de violență de către cetățeni și autorități, se egalează cu zero. 

Directoarea „La Strada” a mai precizat că acest serviciu nu a fost creat acum, aşa cum poate fi dedus din campania Fundației „Edelweiss”, ci încă din 2014.  

O părere similară a fost exprimată și de către preşedinta Alianţei ONG-urilor active în domeniul protecţiei drepturilor copilului, Mariana Ianachevici. „De douăzeci de ani nu facem de cât să încercăm să explicăm, de la cetăţeanul de rând, până la responsabilii din poliţie, justiţie, medicină şi altele, că violenţa nu e doar în familie şi violenţa nu e numai fizică.  Într-un singur moment, aşa se întâmplă, cu bagheta fermecată, printr-un miracol, denaturăm activitatea şi mesajele care cu foarte mare greutate au fost aduse pe masa publicului şi a fiecărui specialist. (…) Fiecare cetăţean din Republica Moldova, ca şi plătitor de impozite, trebuie să ceară autorităţilor ca acest serviciu public să fie de calitate şi să nu permită exploatarea subiectului protecţiei copilului, cu atât mai mult în perioade sensibile, printre care şi campania electorală. Vreau ca orice denaturare făcută să fie una asumată, din orice perspectivă, fiindcă în spate stă soarta unui copil”, a declarat Ianachevici, citată de sursă.

De asemenea, reprezentanții societății s-au arătat revoltați de faptul că Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a avut o reacție nepotrivită atunci când a fost sesizat cu privire la gafele majore în promovarea serviciului, ce îi aparţine. În acest context, preşedinta Centrului de Investigaţii Jurnalistice, Cornelia Cozonac, a declarat că este regretabil că o problemă ca violența asupra copiilor, este exploatată în scop electoral și cu utilizarea resurselor administrative.

Drept replică, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei a emis un comunicat de presă prin care apreciază interesul sporit al acestor organizaţii faţă de Serviciul „Telefonul Copilului”, dar își exprimă regretul că „în schimbul conjugării eforturilor comune pentru bunăstarea copilului și familiei din ţară, aleg să desfăşoare campanii sterile cu conotații politice”. 

Reprezentanții Fundației nu au comentat declarațiile societății civile.
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii