Judecător de instrucţie din cadrul Judecătoriei Rezina, Andrei Balan, cel care l-a eliberat pe asasinul Vitalie Proca, a fost lipsit de imunitate. Eduard Harunjen, Procurorul General interimar, a primit astăzi acordul Consiliului Superior al Magistraturii la pornirea urmăririi penale şi tragerea la răspundere penală.

Magistratul, a aplicat în anul 2010, în mod ilegal prevederile legale cu privire la amnistie şi a redus cu ¼, adică la 3 ani 5 luni şi 4 zile, perioada neexecutată a pedepsei aplicate interlopului Proca, care a fost condamnat pentru infracţiuni excepţional de grave.

Tot în 2010, acelaşi judecător l-a elibererat condiţionat de pedeapsa penală, înainte de termen, pe acelaşi condamnat, pe termenul neexecutat de 4 ani, 1 lună şi 18 zile, cu stabilirea obligaţiunilor prevăzute de normele codului de executare.

Solicitat de Crime Moldova, magistratul Balan, a spus că nu dorește să comenteze situația.

Menționăm că, Vitalie Proca, a fost condamnat de către justiția din România la 21 de ani şi 8 luni de închisoare. Proca fiind acuzat că a încercat să omoare în 2012 un tânăr în cartierul Vitan din Bucureşti, pe care l-a confundat cu liderul lumii interlope din Piatra Neamţ, Ioan Mironescu.

Proca, este suspectat și de o tentativă de omor, în Londra, asupra unui bancher rus, Gherman Gorbunțov,  împuşcat cu 6 focuri de armă, în faţa apartamentului din Canary Warf, în care locuia. Gorbunţov a scăpat cu viaţă, după ce medicii i-au indus coma. Asasinul plătit a folosit un pistol Makarov, la fel ca şi în tentativa de asasinat din România.

Hotărârea de a-l elibera pe Proca, nu este unica decizie controvesată a lui Balan. Judecătorul l-a eli­be­rat con­di­ţio­nat îna­inte de ter­men printr-o înche­iere emisă pe 9 iunie 2014 pe Kara­lar Murat Hamza, şofe­rul maşi­nii care trans­porta în mar­tie 2008, prin Chi­şi­nău, 200 kg de hero­ină.

Andrei Balan, a fost numit în funcție în anul 2005. Prin Hotărîrea nr. 109/9 din 08 noiembrie 2013, Colegiul de Evaluare a Performanţelor Judecătorilor i-a acordat calificativul Bine acumulînd un total de 77 de puncte.
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii