În cadrul CNA va fi creată o nouă subdiviziune, abilitată să recupereze, administreze și să valorifice bunurile infracționale. Un proiect de iniţiativă legislativă în acest sens a fost înaintat de un grup de deputaţi la Biroul Permanent al Parlamentului. 

Noua subdiviziune se va numi Serviciul de Recuperare a Bunurilor Infracționale (SRBI).

Potrivit proiectului respectiv, SRBI se va ocupa, în particular, de evaluarea și administrarea bunurilor infracționale indisponibilizate și confiscate, de evidența bunurilor infracționale confiscate, inclusiv în baza solicitărilor din partea autorităților similare de peste hotare,  etc.

În scopul exercitării funcţiilor, SRBI va avea, ca atribuţii, efectuarea investigaţiilor financiare paralele, negocierea repatrierii valorii bunurilor infracţionale, cooperarea juridică internaţională şi schimbul de informaţii cu autorităţi similare de peste hotare, colectare de date statistice cu privire la prevenirea,  depistarea şi curmarea infracţiunilor. 

Documentul precizează şi procesul de recuperare a bunurilor infracţionale, după cum urmează: urmărirea bunurilor infracţionale şi acumularea probelor,  procedura de sechestru, confiscarea şi acordarea despăgubirilor şi întoarcerea bunurilor infracţionale. 

Acelaşi document prevede că anual 3% din valoarea bunurilor confiscate prin decizia definitivă a judecăţii vor fi transferate bugetului CNA. 
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii