Peste 7000 de deţinuţi din penitenciarele din ţară vor putea participa la cel de-al doilea tur al scrutinului prezidenţial care va avea loc duminică, 13 noiembrie. 

Instituţiilor penitenciare le vor fi distribuite în total 7051 de buletine de vot. Persoanele aflate în detenţie urmează să-şi exercite dreptul la vot începând cu ora 7.00 şi până la ora 21.00. 

Şefa serviciului de presă al Departamentului Instituţii Penitenciare (DIP), Ana Botez, a precizat că duminică dimineaţa, 13 noiembrie, Birourile Electorale din raza penitenciarelor vor transmite  buletinele de vot şi urnele mobile. „În penitenciare vor veni reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, precum şi mai mulţi observatori. Procesul electoral se va desfăşura în zone special amenajate din cadrul locurilor de detenţie”, a spus Botez.

Conform Codului Electoral, pentru a vota, persoanele lipsite de libertate trebuie să fie cetăţeni ai Republicii Moldova, să aibă peste 18 ani şi să deţină acte de identitate valabile, inclusiv şi persoanele condamnate la detenţie pe viaţă. Deoarece actele de identitate ale deţinuţilor  sunt păstrate la administraţie, în  timpul procesului de vot ei sunt  chemaţi conform listelor electorale şi li se înmânează  actele de identitate. După exercitarea dreptului la vot, deţinuţii returnează actele angajaţilor penitenciarelor.

 „Pe parcursul campaniei electorale, deţinuţilor cu drept de vot le-au fost perfectate actele de identitate. Totodată, aceştia au fost informaţi despre dreptul constituțional de a alege şi li s-a explicat procedura de vot”, a menţionat Botez.

Potrivit reprezentanţilor DIP, pe parcursul campaniei electorale, deţinuţii au avut acces la informaţii prin intermediul tuturor mijloacelor media (presa scrisă, radio, TV).

În primul tur al alegerilor prezidenţiale au participat 6588 de deţinuţi din cele 17 instituţii penitenciare din ţară.
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii