Asociația Oamenilor de Afaceri din Moldova, fondată în 2010 deși condusă de Vlad Plahotniuc, a fost amendată cu o mie de lei după ce Casa Teritorială de Asigurări Sociale a decis să se adreseze în instanță.

AOAM nu a depus la timp declarațiile privind calcularea și utilizarea contribuțiilor de asigurări sociale de stat, Casa Teritorială de Asigurări Sociale sectorul Centru din mun. Chișinău a stabilit la 18 iulie 2016, că Asociația a încălcat termenii de prezentare stipulați de Legea Bugetului de Asigurări Sociale de Stat pentru anul 2015, privind depunerea declarațiilor privind calcularea și utilizarea contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii pentru luna mai 2016.

În urma abaterii respective, a fost întocmit un proces verbal în baza articolului 291 alin 1 din Codul Contravențional. Casa Teritorială de Asigurări Sociale, s-a adresat în judecată pentru a sancționa contravențional Asociația lui Plahotniuc. 

Polopoi Victoria, reprezentantul Asociației Oamenilor de Afaceri din Moldova, a recunoscut vina, subliniind că întârzierea s-a produs din cauza problemelor tehnice care au fost la predarea informației către CTAS. 

AOAM a fost recunoscută drept vinovată de comiterea contravenției și s-a stabilit aplicarea unei amenzi de 1000 de lei. Asociația Oamenilor de Afaceri din Moldova are dreptul să achite doar jumătate din amendă dacă achitarea se face în decursul a 72 de ore.

hotărâre 1.jpghotărâre 2.jpg


Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii