Consiliul Superior al Magistraturii și-a desemnat președintele la funcția de membru al Consiliului de Integritate  al Autorității Naționale pentru Integritate (ANI). Astfel, potrivit anticoruptie.md, Victor Micu va fi unul dintre cei 7 membri ai structurii, care va supraveghea activitatea noii autorități pentru  integritate.

„Conform legii adoptate, cred că activitatea viitoarei Autorități va fi mai eficientă decât a CNI-ului care era, în special în ceea ce ține de verificarea averilor și a conflictelor de interese, pentru că se prevăd mai multe competențe, responsabilități, drepturi. Dar știți bine că de la lege și până la realizarea ei în practică este nevoie de timp, va dura", a comentat Micu pentru Anticoruptie.md. 

Un alt membru al structurii a fost desemnat la mijlocul lunii august curent. Acesta este Mircea Roșioru - președintele Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), care a fost desemnat ca reprezentant al procurorilor.

Alți 3 membri urmează a fi numiți de către Parlament, Guvern, Congresul Autorităților Locale din Moldova, iar încă 2 membri vor fi reprezentanți ai societății civile, selectați de Ministerul Justiţiei prin concurs. Aceștia vor fi responsabili de alegerea președintelui și vicepreședintelui Autorității Naționale de Integritate. Mandatul de membru al Consiliului de Integritate este valabil 5 ani, fără reînnoirii. 

Legea cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate a intrat în vigoare din 1 august. Structura va fi creată prin reorganizarea Comisiei Naţionale de Integritate, fiind succesorul în drepturi al acesteia.  

Despre averea celui care va supraveghea alte averi, citiți aici și aici.
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii