Veaceslav Platon, i-a adresat lui Vlad Plahotniuc, o scrisoare deschisă, în care îl acuză pe acesta de fraudă şi minciună. Platon se referă în special la ultimul interviu oferit de Plahotniuc presei.

Scrisoarea a fost transmisă prin intermediul avocaţilor şi publicată pe pagina de facebook „Jos mâinile de pe Veaceslav Platon”. 

„Este captivant cum tu, vorbeşti despre aceste grupuri criminale, care chipurile se înmulţesc ca ciupercile după ploaie. Dar de ce nu spui că toţi aceştea pe care tu îi numeşti criminali sunt foştii tăi parteneri de afaceri, unii sunt fugari, alţii în închisoare? Iar activele lor s-au evaporat ca prin minune. Ce tot îndrugi, Vlad? Oare chiar crezi că în ţara asta trăiesc doar idioţi?”, îl întreabă Platon pe Plahotniuc. 

Platon îi sugerează lui Plahotniuc că este un mit faptul că, Marian Lupu va câştiga alegerile prezidenţiale. 
platon.png
Veaceslav Platon, s-a arătat indignat de faptul că nu i s-a permis să se înregistreze în cursa prezidenţială: „Îmi pare rău în special pentru Volodea Şarban, care a votat împotriva înregistrării grupului meu de iniţiativă. Amintesc că, Şarban a stat şi el în închisoare, fiindu-i fabricate dosare de guvernarea comunistă. Credeam că este un om cumsecade, dar s-a vândut şi el”.

Veaceslav Platon, pune la îndoială şi succesele Guvernului cu care se laudă Plahotniuc: „Ţii minte, Vlad, discuţia pe care am avut-o un an în urmă (în perioada Guvernului Streleţ n.a.)? Ai spus că, guvernul tău nu va avea nevoie de finanţări externe, că nu va apela la FMI. Dar procedaţi exact ca şi Sangheli, Ciubuc, Braghiş, Sturza. Nu vă deosebiţi cu nimic de ei. Toate aceste succese despre care vorbiţi sunt vorbe aruncate în vânt. Oamenii fug masiv din ţară. Cred că încă puţin şi vei rămâne domnitorul unei ţări a pensionarilor şi invalizilor”.

Veaceslav Platon, indică la sfârşitul scrisorii că, este deţinut în celula 123, care se află în subsol. 
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii