Înalta Curte de Casație în Justiție a emis o decizie definitivă în cazul deputatului român Nicolae Păun, acuzat de fraudarea fondurilor europene destinate integrării sociale a persoanelor de etnie romă, și va fi cercetat în libertate. 

Doi deputați români, Mădălin Voicu și Nicolae Păun, dar și șeful Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Gelu Diaconu, au fost trimiși la începutul lunii iulie în judecată învinuiți de o serie de infracțiuni.  

Nicaolae Păun a fost învinuit de DNA de declarații false, obiținerea pe nedrept a fondurilor europene, schimbarea destinației fondurilor europene, dar și locale, deturnare de fonduri, spălare de bani, cumăprare de influență, falsificarea semnăturilor, de operațiuni financiare incompatibile cu funcția sa, favorizarea societăților în care are interese directe și indirecte.

Societatea care ar fi fost controlată de parlamentarul Nicolae Păun, SC Niky Scorpion Alcom SRL, a fost trimisă în judecată pentru spălare de bani.

Procurorii au stabilit că 77% din fondurile destinate pentru integrarea socială a romilor au fost folosite pentru plata salariilor anagajaților proiectului „Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi” administrat de Nicolae Păun. Tot din acești bani s-au plătit costurile pentru agrement pentru angajații proiectului. Se estimează că prejudiciul adus de activitatea lui Păun este de 12.384.208 RON.

Un alt proiect al asociaţiei, „Acces pe piaţa muncii – O şansă pentru tine”, finanţat din fonduri europene şi derulat în intervalul 2010-2013, ar fi prejudiciat statul cu 14.866.500 lei (13.327.971 lei din bugetul Fondului Social European şi 1.538.529 lei din bugetul naţional), potrivit DNA.

„În perioada 2010-2014, inculpaţii Păun Nicolae, Ivan Gheorghe, Paraschiv Iulian Costel, Mărgărit (fostă Radu) Irina Valeria şi Rotariu Florentina, pentru a disimula sumele de bani obţinute în maniera de mai sus au creat circuite financiare, prin care au disimulat sumele de bani obţinute din donaţii, în scopul de a da o aparenţă legală cheltuielilor din cadrul celor două proiecte", arată DNA.

Păun i-a achitat deputatului Mădălin Voicu un onorariu pentru „drepturi de autor” în valoare de 216.502 RON, iar soției acestuia un salariu total de 194.241 RON în cadrul unui proiect administrat de Nicolae Păun.

Aceste foloase au fost oferite pentru ca deputatul Mădălin Voicu să intervină la funcţionari şi demnitari, intervenţii concretizate în contextul validării proiectelor cu finanţare europeană, în contextul promovării unui proiect de lege privind amnistia contribuţiei de asigurări de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice şi în legătură cu neîncasarea, de către ANAF, a sumelor aferente deciziilor de impunere emise către persoanele angajate, în mod fictiv, în cadrul Partidei Romilor „Pro Europa”".

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii