Comisaru-șef al Poliției Rutiere din Piatra Neamț, Viorel Andronic, și alți șase agenți de poliție au fost reținuți, joi, pentru 24 de ore, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), fiind acuzați de luare de mită. 

Din cercetările procurorilor reiese că sumele cerute de agenți erau cuprinse între 50 de lei și 400 de lei. Aceștia solicitau mita de la mai mulți șoferi care au fost opriți în trafic pentru că au încălcat regulile de circulație. Magistrații investighează 115 fapte de luare de mită, care scot la iveală abaterile din Poliția Rutieră Piatra Neamț. 

Puteți citi mai jos comunicatul de presă al DNA, în care sunt prezentate toate faptele inculpaților: „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 09 noiembrie 2016, a inculpaților: Viorel Andronic, comisar șef de poliție, la data faptei având atribuții de conducere a activității Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (11 acte materiale), Ciolpan Iulian, agent de poliție la Biroul Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț: 
- luare de mită în formă continuată (49 acte materiale),  
- 4 infracțiuni de fals intelectual, 
Greaca Marius-Laurențiu, agent de poliție la Biroul Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț: 
- luare de mită în formă continuată (50 acte materiale), 
- dare de mită în formă continuată (2 acte materiale),  
- 3 infracțiuni de fals intelectual, 
Neamțu Constantin, agent de poliție la Biroul Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț: 
- luare de mită în formă continuată (30 acte materiale),  
- dare de mită în formă continuată (2 acte materiale) 
Miziligeanu Bogdan-Eugen, agent de poliție la Biroul Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (30 acte materiale),
Covasan Dragomir-Loredan, agent de poliție la Biroul Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț: 
- luare de mită în formă continuată (23 acte materiale),  
- 2 infracțiuni de fals intelectual, 
Berbec Ionuț-Alexandru, agent de poliție la Biroul Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neam: 
- luare de mită în formă continuată (18 acte materiale),  
- 3 infracțiuni de fals intelectual  

Inculpații Andronic Viorel, Ciolpan Iulian, Berbec Ionuț-Alexandru, Neamțu Constantin, Miziligeanu Bogdan –Eugen, Covasan Dragomir-Loredan și Greaca Marius-Laurențiu urmează să fie prezentați la data de 10 noiembrie 2016, Curții de Apel Bacău, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 9 noiembrie 2016, față de inculpații: Gălușcă Ioan Alexandru, Inimosu - Botcă Ioan, Munteanu Marius – Ioan, Popescu Ionuț, Chifu Vasile Lucian și Zaharia Adrian Ovidiu, toți agenți de poliție în cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț - Birourile Rutier și Ordine Publică, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, iar BUGA NICOLAE-CRISTIAN pentru luare de mită.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: În perioada 22 aprilie – 18 mai 2016, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, nominalizați anterior, au fost desemnați să efectueze activități de prevenire a evenimentelor rutiere cauzate de excesul de viteză.

Din mijloacele de probă administrate rezultă că luarea de mită se desfășura ca o activitate repetitivă (115 acte materiale). 

În acest context, lucrătorii de poliție, în legătură cu neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu privind constatarea și sancționarea contravențiilor la regimul circulației, au primit sume de bani cuprinse între 50 lei și 400 lei de la mai mulți conducători auto opriți în trafic pentru depășirea limitei de viteză sau alte abateri de la regimul rutier.

Inculpații Ciolpan Iulian, Greaca Marius-Laurențiu, Covasan Dragomir - Loredan și Berbec Ionuț-Alexandru au falsificat procesele verbale de constatare a contravenției cu ocazia întocmirii acestora, prin atestarea în cuprinsul lor a unor fapte necorespunzătoare adevărului, respectiv consemnarea unei viteze de deplasare inferioare celei constatate, cu consecința reducerii amenzii.

La datele de 25.04.2016 și 29.04.2016, inculpații Greaca Marius-Laurențiu și Neamțu Constantin au remis o parte din sumele de bani primite cu titlu de mită de la conducătorii auto verificați inculpatului Andronic Viorel, în legătură cu atribuțiile acestuia de coordonare a activității Biroului rutier și controlul asupra agenților din cadrul biroului.”
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii