Andrei Korolev, om de afaceri în domeniul energetic, a fost eliberat la Bucureşti în pofida cererii de extrădare emise pe numele său de către autorităţile ruse. Andrei Korolev a fost arestat în luna mai în Bucureşti ca urmare a mandatului internaţional emis pe numele său de autorităţile ruse. Recent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România, l-a pus în libertate pe omul de afaceri rus, care a părăsit România şi se află acum în Franţa, scrie evz.ro.   

După ce a fost arestat în luna mai, magnatul rus s-a aflat timp de patru luni în arest la domiciliu într-un cartier rezidențial din București. Andrei Korolev a fost CEO al societății de exploatare a resurselor energetice Sintez Grup, care avea un proiect de privatizare a sistemului de gaze naturale din Grecia și de creare a unei rețele de gaze în Balcani.

Andrei Korolev era acuzat de autoritățile ruse că ar fi prejudiciat mai multe societăți comerciale ruse cu circa 36.000.000 de euro.

Inițial, Korolev a fost încarcerat de către Secția 6 Poliție București, ulterior, în lunia iulie, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis punerea acestuia în arest la domiciliu.  Andrei Korolev a stat într-o vilă din „Băneasa Rezidential Park”, un complex de lux, cu circuit închis, din orașul Voluntari, județul Ilfov.

Sursele EVZ spun că nu înțeleg de ce Andrei Korolev a decis să părăsească România, deoarece mandatul internațional de arest rămâne valabil. Astfel, în altă țară, Korolev riscă să treacă repetat prin aceeași procedură: reținere, judecare, decizia instanței.  

Arestarea rusului la București a avut loc în timp ce președintele Rusiei, Vladimir Putin, se afla în vizită oficialî în grecia.  Sintez Group, din Moscova - la care Andrei Korolev a fost CEO - este controlat de oligarhul Leonid Lebedev, un fost înalt responsabil al Camerei de Comerț a fostei URSS, un afacerist ajuns în Top Forbes, fost parlamentar care are afaceri în domeniul artei, modei, cinematografiei și muzicii. Grupul a fost inființat în perioada perestrokăi, mai precis în 1989, cu sprijin american. În 2013, Sintez Group a făcut statului elen o ofertă de 1,9 miliarde euro pentru preluarea DEPA, compania de gaze din Grecia.

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii