Realitatea.md scrie că, astăzi, Comisia Electorală Centrală, a acreditat primii observatori internaţionali, care vor participa la monitorizarea alegerilor prezidențiale din 30 octombrie curent. 

Astfel, primii observatori internaționali sunt din partea Ambasadei Republicii Slovacia şi a Ambasadei Ordinului Suveran de Malta în Republica Moldova.

De asemenea, CEC a acreditat astăzi și observatori naţionali din partea Filialei din Chişinău a Institutului Internaţional de monitorizare a dezvoltării democraţiei, parlamentarismului şi respectării drepturilor electorale ale cetăţenilor statelor membre ale Adunării Interparlamentare a Comunităţii Statelor Independente.

Anterior Comisia Electorală Centrală a mai acreditat 15 observatori naţionali din partea Asociaţiei Promo-LEX.

Potrivit Regulamentului privind statutul observatorilor şi procedura de acreditare a acestora, observatori internaționali pot fi reprezentanţii organizaţiilor internaţionale, guvernelor statelor străine şi organizaţiilor non-guvernamentale din străinătate, care sînt invitaţi de către Comisia Electorală Centrală în calitate de experţi internaţionali în domeniul electoral. Aceștia pot fi invitați și prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, la solicitarea CEC.

Regulamentul stabilește că observatorii sunt asiguraţi material şi financiar de către părţile ce i-au înaintat pentru acreditare sau din cont propriu.
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii