Încă două grupuri de inițiativă pentru susținerea candidaților la prezidențiale, au prezentat rapoartele privind fluxul mijloacelor bănești. Astfel, grupul de inițiativă al candidatului PPEM, Iurie Leancă  a declarat cheltuieli de 3409 lei, iar cel al candidatului PPDA, Andrei Năstase  – 200 lei.

Banii cheltuiți de grupul de inițiativă în susținerea lui Leancă au fost donați de persoane juridice. Din suma de 3409 lei, 2565 lei au fost cheltuiți pentru materiale promoționale, 444 lei pentru servicii bancare și 400 lei pentru rechizite de birou.

În cazul lui Andrei Năstase, raportul arată cheltuieli de doar 200 lei pentru servicii bancare. Totodată, PPDA ar fi avut venituri de 450 lei din donații ale persoanelor juridice.

Totodată, PPDA a fost deja acuzată deputatul Sergiu Sîrbu de fraudarea procesului de colectare a semnăturilor, pentru că au indicat în raport că nu au cheltuit niciun leu. Sîrbu a scris pe pagina sa de facebook că acest lucru este imposibil, pentru că și cele mai mici detalii ca pixurile și biletele de transport trebuie reflectate în raportul de cheltuieli, dar și faptul că colectorii de semnături au lucrat gratis.

Deputatul susține că va sesiza CEC-ul în această privință, iar pentru o asemenea fraudă PPDA riscă anularea înregistrării candidatului.

Menționăm că și PPDA a acuzat reprezentanții Partidului Democrat de încălcarea procesului de colectare a semnăturilor, acționându-i în judecată.

Anterior și candidatul PL, Mihai Ghimpu și candidatul independent, Ion Dron au prezentat rapoarte cu cifra 0. Totuși aceștia nu au fost acuzați de fraude.
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii