Așa cum ne-am obișnuit de la începutul proiectului, vă oferim un tablou general al achizițiilor din anul precedent. Vă arătăm pe ce au cheltuit banii instituțiile publice și la cine au ajuns aceștia. Vă mai arătăm cum companii incluse în Lista de interdicție au continuat să câștige contracte publice și cum au obținut licitații firme nou formate. De asemenea, am mers pe urmele celor mai mari contracte pentru a vedea cine le-a câștigat și am verificat dacă au fost excluse de la licitații publice firmele sau fondatorii acestora, implicați în dosare de corupție și licitații trucate. Vedeți mai jos ce am reușit să descoperim.

Contractele de zeci de milioane

Unele companii au câștigat în 2017 zeci și chiar sute de milioane de lei dintr-un singur contract.

Cele mai mari sume au fost obținute de companii din domeniul medicinii. Dita Estfarm, compania implicată în mai multe scandaluri publice, a obținut în 2017 dintr-un singur contract, circa 139 mln de lei. De asemenea, pe lângă contracte de valoare mai mică, care oricum adună împreună câteva milioane, Dita a mai avut contracte cu valori între 1 mln și 38 mln de lei. Firma aparține omului de afaceri Iurie Chirtoacă și a figurat în mai multe scandaluri legate de piața medicamentelor, inclusiv tranzacții suspecte cu o companie bosniacă. Dita este fondatoare la 4 companii farmaceutice: Aquafarm-Grup, Farmacia Familiei, Val-Ghimbir, Farmstyl. În 2014, aceasta a reușit să scape de o amendă de 14 mln de lei aplicată de Consiliul Concurenței. De asemenea, Dita EstFarm a obținut printr-o decizie a judecății și scoaterea din Lista de interdicție la licitații publice, în care a fost inclusă de către Agenția Achiziții Publice până în 2018, după scandalul medicamentelor din 2015.

În domeniul medicinii, în 2017, au mai obținut zeci de milioane de lei dintr-un singur contract companiile Distrimed (circa 22 mln), Medeferent (peste 19 mln), Rihpangalfarma (peste 10 mln), Tetis International (38 mln), Esculap-Farm (48,5 mln), V.I.V.-Tehnoi (peste 13 mln), Life Med (peste 21 mln), Autoritate Grup (45 mln) etc. Acestea nu au fost singurele contracte câștigate de companiile respective. Ele au adunat milioane de lei și din contracte mai mici. Ca și Dita Estfarm, multe dintre aceste companii au fost implicate în scandalul medicamentelor din 2015.

Contractele de zeci de milioane de lei nu au fost doar în domeniul medicinii. Compania imobiliară Glorinal Imobil a încheiat la sfârșit de an un contract de 15 mln de lei cu Ministerul Economiei și Infrastructurii pentru a finaliza lucrările de amenajare interioară și a teritoriului adiacent al clădirii Parlamentului, vandalizată în timpul protestelor din aprilie 2009. Din 2009 și până în prezent, pentru reconstrucția clădirii s-ar fi cheltuit deja peste 400 mln de lei. Compania Glorinal-Imobil a mai obținut în 2017 peste 2 mln de lei, participând și la alte licitații publice.

Peste 141 de milioane de lei din bugetul public au ajuns la o companie străină - Motorola Solutions Germany, care în decembrie 2017 a semnat un contract cu Ministerul de Interne pentru procurarea echipamentelor de comunicații.

Circa 200 mln de lei au ajuns la compania Protect Tehnologie în urma unui contract semnat cu Comitetul Executiv al Găgăuziei pentru alimentarea cu energie a clădirii instituției. Acesta este cel mai mare contract public obținut de firma fondată în 2010, care are încheiate și alte acorduri cu instituții din Comrat, în valoare de câteva milioane. Fondatorul și conducătorul companiei este Alexandr Munteanu.

Atractiv Invest a obținut anul trecut un contract de peste 25 mln de lei pentru construcția rețelei de canalizare într-o localitate din Basarabeasca, dar și alte contracte de milioane. Din anul 2014, când a fost fondată, firma Atractiv Invest a reușit să obțină în urma participării la licitații publice circa 200 mln de lei.

Și o companie afiliată fostului premier Ion Sturza a obținut o licitație de peste 25 mln de lei  pentru a livra echipament Poliției de Frontieră. Este vorba de firma Instacon, înregistrată în 2002 în or. Călărași, raionul de baștină al lui Sturza. Pe lângă această licitație, firma a mai obținut 2 contracte cu valoare totală de circa 4 mln de lei, unul cu IGP, iar altul cu Departamentul Trupelor de Carabinieri.

Acar-Construct, firmă fondată de Ivan Cantarajiu, care câștigase în anii precedenți o licitație de peste 250 mln de lei cu o altă firmă de a sa, pentru reconstrucția clădirii Președinției, a obținut în 2017 un contract de peste 44 mln de lei și altul de peste 13 mln de lei cu Universitatea de Medicină. Cele două firme ale lui Cantarjiu au câștigat de-a lungul anilor mai multe astfel de licitații bănoase, iar fondatorul lor a fost chiar decorat de Vladimir Voronin cu Ordinul Gloria Muncii.

Firma Giesena a obținut un contract de peste 12 mln de lei pentru construcția oficiilor procurorilor PCCOCS, despre care am scris aici.

Firma străină Ericsson AB a obținut din bugetul public circa 160 mln de lei pentru crearea infrastructurii de comunicații și Sistemului Informațional Automatizat al Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, un proiect mediatizat pe larg de autorități. Sistemul urmează a fi dat în exploatare la sfârşitul lunii martie 2018.

Alimentarea cu apă și canalizare a unei localități din Strășeni a făcut ca firma Regal Rent să obțină un contract de peste 21 mln de lei. Compania a fost fondată în 2014 de către Galina Voloșciuc, care apare ca fondator și la compania MCA-Broker. Acesta nu a fost singurul contract al firmei, care a mai câștigat câteva milioane și din alte tendere.

De milioane de lei au beneficiat și companiile care au semnat contracte cu Agențiile de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, Nord și Sud.

Astfel, peste 80 de mln de lei dintr-o singură licitație cu ADR Centru a obținut firma Camelon-Cons pentru modernizarea și reconstrucția Centrului de Tineret și Sport din Nisporeni. Acesta a fost și cel mai mare contract semnat de companie.

ADR Centru a semnat și un contract de peste 92 mln de lei cu compania Ecotehlider pentru reparația drumului Ungheni-Cetireni-Alexeevca.

Compania Genesis International, afiliată fraților Lucinschi, a câștigat dintr-un singur contract, semnat cu ADR Centru, circa 80 mln de lei pentru renovarea drumului spre localitatea Țîpova. Genesis International face parte din categoria companiilor, care în ultimii ani au câștigat majoritatea licitațiilor de reparație a drumurilor, obținând sute de milioane de lei. Firma se află în proprietatea fraților Sergiu și Chiril Lucinschi, fiii fostului președinte al RM, Petru Lucinschi. În ultimii ani, firma și-a schimbat de mai multe ori proprietarul, fiind controlată în prezent de fostul deputat pe listele „Alianței Braghiș”, Vitalie Mrug. Pe lângă contractul de circa 80 de mln de lei, firma a mai semnat câteva contracte de peste 1 mln de lei și câteva de până la 1 mln.

Alte 26 mln de lei au mers de la ADR Centru la compania Mihcons Plus pentru construcția terenului sportiv din Costești, Ialoveni.

Comalion LCA a obținut în 2017 un contract de peste 35 mn de lei cu ADR Nord pentru asigurarea orașului Fălești cu apă din râul Prut. De asemenea, firma a obținut peste 40 mln de lei din contracte mai mici cu diferite instituții. Fondatoarea companiei este Ludmila Cecetova, care ar fi și proprietara Lucet-Comerț, firmă afiliată fratelui lui Dorin Chirtoacă. Oficial, pe lângă Comalion LCA, Ludimila Cecetova este fondatoare la Daga-Invest, Societatea Garrison și Societatea Investalex Construct.

De asemenea, ADR Nord a semnat un contract de circa 35 mln de lei cu firma Laiola pentru lucrări la apeductul Bălți-Sîngerei. Firma este abonată de mai mulți ani la contracte publice.

Și ADR Sud a încheiat contracte de zeci de milioane. Unul dintre beneficiari este compania Acit-Trans, care obținut peste 37 mln de lei pentru conectarea câtorva drumuri locale la un drum național. Firma a mai încheiat cu ADR Sud un contract de circa 20 mln pentru construcția unui drum intercomunitar, dar și alte contracte de peste sau până la un milion de lei.

Un contract de peste 20 mln de lei cu ADR Sud a fost obținut de compania Coloana Mecanizată de Construcții, însă compania a mai avut și o licitație de peste 1,5 mln de lei. Din 2009 până în 2016, firma a fost administrată de Elena Agache, fiica fostului șef de la Apă-Canal, Constantin Becciev şi soţia deputatului liberal-democrat, Anghel Agache. După ce s-a depistat un conflict de interese între Coloana Mecanizată și Apă-Canal, fiica lui Becciev a dispărut din structura administrativă a SRL-ului.

Firmele Polimer Gaz Conducte, Polimer Gaz Construcții și Polimer Gaz Complet, care au același fondator și care obțin ani la rând milioane din licitații, au avut și în 2017 contracte bănoase. Prima a avut un contract de peste 26 mln de lei, unul de peste 16 mln și altul de peste 8 mln de lei. Și celelalte două companii au avut câteva contracte de milioane.

Un contract de circa 40 de mln de lei a fost obținut de Get Premium pentru livrarea benzinei și motorinei Parcului Urban de Autobuze. Firma a fost fondată în 2013 de Veaceslav Ceban, care ar fi potrivit unei investigații Rise Moldova, partenerul de afaceri al liderului PL, Mihai Ghimpu. Tot în 2017, firma a semnat un contract de 13,8 mln cu Regia Autosalubritate pentru produse petroliere.

O localitate din Ungheni a cheltuit peste 35 de mln pentru construirea apeductului, iar banii au ajuns la compania Foremcons vizată într-o investigație jurnalistică despre licitații dubioase. Pe lângă acest contract, firma a mai obținut peste 10 mln de lei din contracte mai mici.

Barzine – Cons, contabilul șef al căreia ar fi consilier în Consiliul Municipal Chișinău pe lista PL, a încheiat în 2017 un contract de circa 54 mln de lei cu o primărie din Strășeni pentru construcția apeductului. De asemenea, alte câteva milioane, firma le-a obținut din contracte mai mici.

Zeci de milioane de lei s-au cheltuit și pentru reparația drumurilor, lucrări de construcții și alimentare cu apă, produse alimentare, iar banii au ajuns la aceleași firme, care câștigă contracte publice de zeci de ani.

De asemenea, contracte bănoase au obținut întreprinderile municipale și cele de stat.

Contractele unei firme afiliate lui Plahotniuc

Contracte publice a câștigat în 2017 și compania Argus-S, care este afiliată liderului PDM, Vlad Plahotniuc. Astfel, firma a obținut în urma licitațiilor publice peste 5,7 mln de lei pentru a livra servicii sau echipamente de pază.

Argus este în prezent administrată de Valentin Zubic, ex-viceministru la Interne pe timpul guvernării PCRM, demisionat după violenţele din aprilie 2009. La capitolul fondatori ai companiei figurează Otiv Prime Services B.V. – offshorul olandez care este și fondator al companiilor afiliate lui Vlad Plahotniuc din domeniul media și publicitate.

Și alte companii afiliate democraților sau persoanelor din anturajul acestora au obținut în 2017 contracte publice.

Firma deputatului democrat Eugeniu Nichiforciuc, Construct Agent Grup, fondată în 2015, a obținut anul trecut un contract de peste 1,4 mln de lei. Licitația a fost organizată de Comitetul Olimpic Național pentru construirea mansardei unui imobil din str. Pușkin.

De asemenea, s-a bucurat de contracte de peste 1,4 mln de lei compania Ecostat SRL, condusă de Alexei Buliga, soțul deputatei PDM, Valentina Buliga. Licitațiile vizează colectarea, transportarea și neutralizarea deșeurilor medicale din 5 spitale din țară.

Un contract de zeci de milioane de lei a ajuns și la compania unui primar democrat. În martie, 2017, Oztor SRL, fondată de Vasile Ozun, actual primar din partea PD al s. Bogzești, r. Telenești, a câștigat un contract de achiziții în valoare de peste 21 mln de lei. Compania primarului a fost vizată într-o investigație a portalului anticoruptie.md, despre „otkat-urile” din achizițiile publice în bugetele partidelor politice, în campaniile electorale. Investigația arăta că un angajat al Oztor a donat 70 de mii de lei PD-ului în scrutinul din 14 iunie 2015. Vasile Ozun a câștigat în 2017 zeci de milioane de lei dintru-un sigur contract și cu o altă companie care îi este afiliată. Este vorba de Ozun-Cons, care a încheiat, în mai 2017, un contract de 28,6 mln de lei cu Ministerul Educației, iar în martie unul de 26,2 mln de lei pentru construcția unui bloc cu destinație socială. De asemenea, cu Ozun-Cons, primarul PD a câștigat și alte câteva contracte, inclusiv unul de 2 mln de lei. Tot în 2017, cele două companii au fost amendate de Consiliul Concurenței pentru încălcarea legislației concurențiale. Ozun-Cons nu este înregistrată oficial pe numele primarului PD, dar potrivit presei, Oztor și Ozun-Cons au aceiași fondatori.

Peste 83 mln de lei au ajuns la o firmă afiliată unui fost deputat PD. Este vorba de Lusmecon, care a obținut banii de la ADR Centru pentru reparația drumului Clișova-Suhuluceni-Leușeni-Verejeni. Potrivit unei investigații ZDG,  Lusmecon a fost înregistrată în 1993 de Anatolie și Galina Ghilaș. Firma este administrată de fiul celor, Alexandru Ghilaș. Anatolie Ghilaş este membru al Partidului Democrat, fost deputat pe listele formaţiunii în 2009-2011. Acesta este şi naşul din prima căsătorie a fostului premier, Vladimir Filat, soţia sa, Galina, fiind sora Sandei Diviricean.

Ecusoane de 2 milioane sau pe ce cheltuie banii publici o instituție nou creată

Fondată în 2017, în urma comasării a 5 instituții publice, Agenția Servicii Publice a reușit să facă mai multe achiziții de milioane de lei anul trecut.

În septembrie 2017, Agenția a încheiat un contract de peste 500 de mii de lei pentru procurarea ecusoanelor de inspecție tehnică. Câștigătoarea licitației a fost o companie străină - Trautwein Gmbh & Co. Peste 3 luni, Agenția a mai încheiat cu aceeași companie un contract de peste 2,2 mln de lei, de asemenea, pentru ecusoane.

Alte 2 mln de lei au fost cheltuite de Agenție pentru a procura apă potabilă. Banii au ajuns la Aquatrade, companie care în 2017 și-a schimbat fondatorii, ajungând în proprietatea fondului elvețian TN Schweiz AG.

Încă peste 7 mln de lei au fost cheltuite pentru produse petroliere, câștigătoarea licitației fiind compania Lukoil. Firma a livrat produse petroliere de milioane de lei și altor instituții publice și a câștigat inclusiv un contract de peste 33 mln de lei.

De asemenea, Agenția a semnat un contract de peste 7 mln de lei cu Bass System, companie implicată în tranzacțiile dubioase cu Calea Ferată, despre care au scris cei de la Rise Moldova. Agenția nu a fost singura instituție, cu care Bass System a continuat să încheie contracte. În total, în 2017, firma a câștigat din licitațiile publice peste 65 de mln de lei.

Cu peste 1 mln de lei, Agenția nou creată și-a amenajat teritoriul cu pavaj.

În total, pe parcursul primului an de activitate, Agenția Servicii Publice a făcut achiziții de 26,3 mln de lei.

Totodată, în cadrul licitațiilor publice din 2017, Agenția a figurat și în calitate de operator economic. Astfel, aceasta a prestat diferitor instituții de stat servicii în valoare de peste 800 mii lei.

Dosarele de corupție nu încurcă achizițiilor publice

Firmele vizate în dosare de corupție nu au fost împiedicate să participe și chiar să obțină contracte publice.

Una dintre acestea este GBG-MLD, condusă de Tudor Ceaicovschi, care este învinuit împreună cu ex-ministrul Sănătății, Andrei Usatîi, în dosarul licitațiilor trucate din medicină, când statul a fost prejudciat cu 2,7 mln de lei. În pofida dosarului pe numele fondatorului, compania a obținut în 2017 contracte publice  de câteva zeci de milioane de lei.

O altă companie, care în pofida implicării într-un dosar de corupție a continuat să devină învingătoare în licitații, este Intexnauca. Firma a fost vizată în dosarul preşedintelui raionului Criuleni, Iurie Andriuța, reținut în aprilie 2017, împreună cu administratorul Intexnauca. Procurorii au arătat că Andriuța, urmărind scopuri personale şi materiale, ar fi promovat compania respectivă pentru proiectarea lucrărilor de reparaţie a drumului Cruglic-Ohrincea-Jăvreni. În pofida faptului că lucrările erau deja efectuate, Andriuța, ar fi desemnat în calitate de câştigător al licitaţiei această firmă. Din aprilie și până la sfârșitul 2017, Intexnauca a mai câștigat câteva contracte, în valoare de peste 2 mln de lei.

Implicată în dosarul fostului ministru al Transporturilor, Iurie Chirinciuc, compania Nouconst a continuat să participe și să obțină contracte publice semnificative. Administratorul companiei, împreună cu Chirinciuc, șeful de la Drumuri și un alt agent economic, ar fi somat un agent economic să cedeze 50 % din volumul de lucrări (din suma totală de aproximativ 9 mln de euro) către Nounconst și Global Trans Construct. Cu toate astea, după reținerile din aprilie în acest dosar, Nouconst a obținut zeci de contracte de zeci de milioane de lei, inclusiv unul de peste 63 de milioane de lei cu Administrația de Stat a Drumurilor.

Și firma Rutador, care ar fi asfaltat porțiunea de drum de la șoseaua Sculeni-Ungheni și până la sediul întreprinderii fostului ministru al Transporturilor, Iurie Chirinciuc, a obținut în 2017 un contract de circa 20 mln de lei pentru reabilitarea drumului de acces spre Cricova și unul de peste 15 mln pentru lucrări de marcaj rutier pe drumurile publice. De asemenea, firma a obținut și câteva licitații de valoare mai mică. Întreprindere a fost fondată şi este administrată de către omul de afaceri Nicolae Maliu și a fost vizată și într-un dosar la primăria din Cimișlia.

Compania Lovis Angro, implicată în scandalul licitațiilor trucate la grădinițe din 2016, când au fost reținuți contabila și fondatorul firmei, a continuat să încheie contracte de livrare a produselor alimentare și în 2017, inclusiv cu direcțiile de educație. Astfel, potrivit paginii AAP, pe parcursul anului 2017, firma a încheiat zeci de contracte cu diverse instituții publice, obținând zeci de milioane de lei. Lovis nu a ajuns după scandalul cu grădinițele în Lista de interdicție. Și companii ca Adrika, Sanex-Comerț, Prodagrotrade, Carnprodlux, Vlados, Serviabil implicate în dosar, au semnat contracte publice și în 2017, inclusiv cu cifre de milioane.

Compania Aldos Grup, afiliată fostului șef al Agenției Achiziții Publice, Viorel Moșneaga, care a plecat de la șefia instituției în urma unui scandal legat de participarea firmei la licitații, a încheiat contracte de milioane și în 2017. Astfel, firma printre fondatorii căreia s-a numărat sora fostului șef AAP, a semnat un contract de 5,7 mln de lei cu ADR Centru și un contract de peste 200 mii lei cu o altă instituție.

Litarcom și Irinda Prim, companii sancționate de câteva ori de Consiliul Concurenței pentru înțelegeri de cartel în cadrul licitațiilor publice, au continuat să participe la acestea și să le câștige, și în 2017. Litarcom a câștigat chiar un contract de peste 11 mln de lei și unul de peste 16 mln, iar Irinda Prim câteva contracte mai mici.

Companii nou-create, licitații de milioane

Și companiile create în 2017 au reușit să se aboneze la bani publici. Una dintre acestea este compania Dreamgreen, fondată în martie anul trecut. Deja în luna decembrie a aceluiași an, Dreamgreen câștigă o licitație de 7,5 mln de lei cu Institutul Mamei și Copilului și una de peste 500 de mii cu Institutul de Cardiologie. Licitațiile au vizat servicii de spălare și închiriere a lenjerii specifice instituțiilor medicale.

Compania a fost fondată și este administrată de Cristina Mudrea, care potrivit unei investigații mai vechi a Ziarului de Gardă ar fi fina deputatului PD, Vladimir Hotineanu. Femeia mai administrează și compania Cristal Clean, care prestează aceleași servicii și care, de asemenea, a câștigat contracte de milioane cu statul. Anterior, Cristal Clean a numărat printre fondatori pe fiica lui Hotineanu, însă acum figurează doar Cristina Mudrea și un cetățean străin.

Recent, Vladimir Hotineanu a declarat  pentru Moldova Curată că nu cunoaște detalii despre firma Dreamgreen SRL și despre afacerile acesteia cu statul, și că nu are nici un fel de relații cu Cristina Mudrea.

O altă companie, care a început să obțină contracte publice în același an în care a fost creată, este Pangladcons SRL. Fondată în mai 2017 și înregistrată într-un apartament din Chișinău, firma obține, 7 luni mai târziu, un contract de peste 1 mln de lei pentru repararea clădirii unui liceu din Soroca. Acesta este până în prezent și singurul contract public al firmei.

Și mai multe companii înființate în 2016 au obținut contracte de milioane în 2017.

Milioane pentru mașini noi

Anul trecut, mai multe instituții de stat au procurat vehicule noi pentru care au cheltuit zeci de milioane de lei. Toate contractele au fost împărțite între câteva companii.

Astfel, IGP aprocurat mașini noi pentru transportarea deținuților de aproape 9 mln de lei, bani oferiți de UE. Câștigătorul licitației nu se cunoaște, fiind menționat doar că ar fi vorba de un distribuitor național.

Nu doar deținuții, ci și demnitarii vor fi transportați cu mașini noi. Serviciul Protecție și Pază de Stat (SPPS) a cheltuit anul trecut peste 9 mln de lei pentru automobile noi, iar banii au ajuns la SC Rumeon SRL și SC Autoparcom SRL. Rumeon a obținut contracte și cu 3 instituții publice din Edineț, care și-au procurat mașini noi, precum și unul cu CR Telenești.

Cele mai multe contracte pentru procurarea autoturismelor de serviciu au fost câștigate de către societățile din concernul DAAC Hermes, deținut de omul de afaceri Vasile Chirtoca. Astfel DAAC Autosport, DAAC Auto și DAAC Autotest au obținut zeci de contracte publice. Doar Ministerul de Interne a procurat pentru subdiviziunile sale autoturisme de peste 40 mln de lei de la DAAC Autosport și de câteva zeci de milioane de la DAAC Auto. La fel, Serviciul Vamal a cheltuit peste 17 mln de lei pentru mașini cumpărate de la DAAC Autosport. Alte câteva zeci de milioane de lei au fost virate în conturile firmei pentru aceleași bunuri de ministerul Apărării, ANSA, consilii raionale și alte instituții publice.

De la DAAC Auto au procurat automobile instituții ca CNA – 1,2 mln lei, ANTA – 1,7 mln de lei, ANSA – 1 mln, Serviciul Fiscal – 4,3 mln, dar și instituții teritoriale.

Printre companiile care au mai obținut contracte publice pentru automobile se i numără Autospace, GBS, Continent, East-Auto-Lada și Orhei Lada Service.

De asemenea, mai multe instituții și-au procurat autovehicule destinate unor lucrări speciale, autobuze sau microbuze, iar beneficiari au fost aceleași companii.

Lista neagră nu e tocmai neagră

Pe parcursul anului 2017, Agenția Achiziții Publice a inclus în Lista de interdicție 14 companii, față de 3 în 2016. Unele au fost incluse în această listă pentru prezentarea actelor false, altele pentru neexecutarea obligațiilor contractuale. Majoritatea companiilor cărora li s-a interzis să mai participe 3 ani la licitații publice, sunt însă companii care au câștigat contracte de valoare mică și care nu au fost vizate în scandaluri publice.

Totuși, printre acestea se regăsește o companie implicată în licitațiile trucate la grădinițe. Este vorba de Sanex-Comerț. Compania a fost inclusă în lista care îi interzice să mai participe la licitații, la 2 ianuarie 2017, pentru o perioadă de 3 ani. Cu toate astea, pe 2, 3 și 5 ianuarie, Sanex a semnat 3 contracte publice de peste 650 de mii de lei, care ulterior au fost reziliate. În total, după includerea în lista neagră, compania a pierdut peste 3,6 mln de lei în urma rezilierii mai multor contracte publice.

Și compania Prodagrotrade, care a participat la licitațiile pentru livrarea produselor alimentare în grădinițe, a ajuns în lista de interdicție la solicitarea DETS Buiucani. Deși a fost inclusă în listă la 20 decembrie, până la sfârșit de an, compania a mai semnat contracte în valoare totală de peste 1,1 mln lei. De asemenea, Prodagrotrade a încheiat contracte și de la începutul acestui an, în sumă de circa 300 mii lei. Compania a câștigat și un contract de peste 740 mii lei cu DETS Botanica, însă l-a reziliat la scurt timp.

Nu vor mai putea participa la licitații până în 2020 și trei dintre companiile câștigătoare a licitațiilor de gestionare și administrare a proiectului privind instalarea camerelor de supraveghere a traficului rutier, prin care statul a fost prejudiciat cu peste 23,2 mln de lei. Este vorba despre Dessa International, Avtouragan și Midland Engeneering. Acestea au ajuns în vizorul Curții de Conturi, care a arătat că alături de alte firme, cele trei au primit de la MAI și 13 Consilii raionale atribuția monitorizării traficului rutier, în schimbul a 50% din mijloacele financiare, provenite din amenzi. Curtea a mai arătat că, toate documentele aferente licitației au fost pregătite chiar de către operatorii economici câștigători. În urma includerii în lista neagră, Midland Engeneering, care participa oficial la licitații, a reziliat în 2017 un contract de 5 mln de lei.

Chiar dacă Avtouragan are interdicție de a participa la licitații, fostul fondator și administrator al acesteia, Anatolie Mosorete, participă la achiziții cu o altă firmă la care este fondator, chiar dacă un Regulament aprobat de Guvern în 2016 interzice acest lucru. Astfel, după 22 iunie, firma Netsistem, care are același fondator pe care l-a avut Avtouragan, a obținut mai multe contracte publice, cu valoare totală de câteva milioane de lei. Până la data 22, firma a mai avut 2 contracte de peste 5 mln de lei.

În lista neagră a ajuns și compania Aproservice-X, specializată în domeniul tehnologiilor informaționale, însă la scurt timp decizia a fost suspendată, iar firma a câștigat în 2017 contracte de peste 7.7 mln de lei.

Printre companiile ajunse în Lista de interdicție se mai numără Maximum Auto, Consvitraliu, Inforad, Chimutil, Faur-Constructor, Vizitare-Climatica, Nidisima și Eco Building Stage. Acestea vor putea participa la licitații abia după2020.

Investigații, achiziții, companii, licitații
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii