Pe un teren cu risc sporit de alunecare de la periferia capitalei, la marginea unei păduri, o companie a demarat construcția unui complex rezidențial din 9 blocuri multietajate. Terenul aparține unei firme controlate de holdingul familiei Stati, SRL Diagaras, iar lucrările de construcție și de amenajare sunt efectuate de către Compania Inamstro SRL, care deja a fost marcată de câteva scandaluri ce țin de locul amplasării construcțiilor.     

constructia

Compania Inamstro promite că „Ansamblul rezidențial Deleanu” va fi unul ultramodern, constituit din blocuri cu cinci nivele, conform tehnologiilor avansate și va fi dat în exploatare în 2019.

Deși a început construcția a trei blocuri, în restul cazurilor fiind săpate doar gropile de fundație, Inamstro a reușit să vândă cel puțin 30 din viitoarele apartamente, fiind perfectate contracte de investiții. 

Terenul cu probleme

Terenul cu suprafața de 3.6831 ha  se află la ieșirea din Chișinău, în apropiere de șoseaua Balcani, și este încadrat în hotarele orășelului Durlești. Deși lucrările de construcție abia au demarat, 6 blocuri din viitorul complex rezidențial au fost înregistrate la cadastru ca „bun viitor”.


Potrivit datelor cadastrale, terenul respectiv a fost vândut de Primăria Durlești firmei Janels, în septembrie 1999, care în iulie 2002 îl vinde firmei nou-formate, Dimiteh SRL. În august 2006, SRL Diagaras cumpără terenul respectiv, însă înregistrează tranzacția la cadastru abia în septembrie 2014.

Pe parcursul anilor, terenul este folosit de mai multe ori pentru gajarea creditelor contractate  de la Banca Socială, una din cele trei bănci lichidate în urma scandalului „miliardului”, și s-a aflat sub sechestru până la 1 octombrie 2014. În pofida acestui fapt, banca a acceptat în continuare terenul drept gaj, ultimul credit, de 39 de milioane , fiind eliberat la 2 martie 2014.

Un fost angajat al Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare a Primăriei Chișinău, care a solicitat să nu-i divulgăm numele, ne-a comunicat că pe acest teren se afla o fâșie forestieră, iar în anii 90 ai secolului trecut pe acest teren au avut loc alunecări masive: „Imaginile erau foarte dure, cu copaci răsturnați, smulşi din rădăcină. Este un teren supus în continuare riscului alunecărilor. Acolo sunt mai multe izvoare subterane”. 

teren.jpg

Fostul funcționar consideră că edificarea blocurilor va spori doar riscul de alunecare: „Sarcina asupra terenului va fi prea mare și cel mai probabil că nu va rezista, chiar dacă ei spun că vor lua măsuri speciale. Și să nu uităm că ne aflăm în zonă seismică”.

O opinie similară o are și Andrei Rotaru, directorul întreprinderii de proiectări „Arhicreativ”: „Nu se poate de construit, riscurile sunt enorme”. Și Victor Ursu, șef de secție în cadrul Institutului de Geodezie, Prospecţiuni Tehnice şi Cadastru „INGEOCAD", la fel, susține că „nu este de dorit să se construiască pe terenurile supuse riscului de alunecări. Au apărut tehnologii moderne, dar oricum, riscurile sunt prea mari”.

Pe de altă parte, viceprimarul municipiului Chișinău, Nistor Grozavu, susține că nu există nici un risc, deoarece firma va construi un zid de protecție: „Noi am făcut mai multe ședințe pentru a discuta această problemă. Au fost evaluate riscurile și luate măsurile necesare pentru prevenirea lor. Toate aceste lucrări costă foarte scump, iar firma de construcție și-a asumat cheltuielile”.

Autorizație de construire ilegală?

Lucrările de construcție pe terenul respectiv au fost autorizate de către Primăria municipiului  Chișinău. Potrivit autorizației de construire nr.60-c/17 din 23.02.17, semnată de  viceprimarul Nistor Grozavu, arhitectul-șef al Capitalei, Sergiu Borozan și fostul secretar al CMC, Valeriu Didencu, cererea a fost depusă de către administrația Inamstro SRL, care a fost împuternicită de către SRL Diagaras printr-o procură semnată la 15 august 2016.

Mai mulți juriști, contactați de CrimeMoldova, consideră că Primăria Chișinău și-ar fi depășit competențele, deoarece autorizația de construire se eliberează de către administrația publică locală, în hotarele căreia se află terenul. În acest caz, eliberarea autorizației ar fi ținut de competența Primăriei Durlești.

Solicitat de CrimeMoldova, Ion Arsenii, viceprimarul orășelului Durlești, a comunicat că SRL Inamstro s-a adresat anterior la Primăria Durlești pentru perfectarea autorizației, însă autoritatea publică i-a refuzat pe motiv că terenul este supus riscului de alunecări.

„Cineva ne-a transmis nouă o copie a autorizației de construire, nu știu cine. Dar noi am scris Primăriei Chișinău că a fost încălcat principiul autonomiei locale”, a precizat Arsenii.

Sergiu Borozan susține că autorizația de construire a fost eliberată absolut legal: „Orășelul Durlești este o suburbie a municipiului Chișinău, iar când este vorba de un asemenea proiect, mai ales în apropierea unui traseu național, autorizația se eliberează de autoritatea ierarhic superioară. Totodată, terenul se află la hotar cu Chișinăul, iar o parte trece peste hotar. Și numărul cadastral ține de Chișinău. Și rețelele inginerești aparțin Chișinăului. Ce atribuție are aici Durleștiul? Am fost verificați de CNA, totul este în regulă”.

Primarul interimar Nistor Grozavu, la rândul său, la fel susține că eliberarea autorizației de construire a ținut de competența Primăriei Chișinău: „Acolo sunt alunecări de teren și noi am luat toate măsurile necesare. Primăria Durlești a autorizat anterior o construcție acolo și nu au fost luate măsurile de prevenire a alunecărilor. Mai greșesc oamenii... Noi am coordonat autorizația cu Primăria Durlești”.

„Ce fel de autorizație ilegală? A fost semnată de trei factori de decizie din Primăria Chișinău. Noi construim și vindem apartamente. La fiecare două săptămâni suntem verificați de Inspecția de Stat în Construcții. Nu am putea lucra dacă documentul ar fi ilegal. Blocurile trebuie conectate la apeduct, conducta de gaze, rețele care aparțin Chișinăului. Cine, Durleștiul ne va conecta?”, a declarat Nicolae Ionichi, administratorul Companiei Inamstro.

Viorel Furdui, directorul Congresului autorităților locale din Moldova, însă, consideră că Primăria Chișinău și-a depășit atribuțiile. „Nici nu se discută. Primăriile suburbiilor municipiului Chișinău au autonomie. Dacă terenul se află pe teritoriul orășelului Durlești, atunci autorizația urma să fie eliberată de către Primăria de acolo. Altceva dacă Primăria nu are specialiști în domeniu, atunci consiliul local urma să delegheze sarcina către Primăria Chișinău. Dacă nu a fost făcut acest lucru, atunci Primăria Chișinău și-a depășit competențele și a încălcat principiul autonomiei locale”, ne-a declarat Furdui.

Cine sunt antreprenorii care construiesc „Ansamblul rezidențial Deleanu” 

Întreprinderea Inamstro, anterior Traial Service, cu adresa juridică în satul Gordinești, raionul Rezina, a fost fondată în 2006 de către Vitalie Verejan și Nicolae Ionichi, iar în 2016 în lista fondatorilor este inclusă și Veronica Verejan.

Nicolae Ionichi deține funcția de administrator al întreprinderii, iar Vitalie Verejan, de director financiar. 

În dreapta mitropolitului Vladimir, Vitalie Verejan și Nicolae Ionichi

În dreapta mitropolitului Vladimir, Vitalie Verejan și Nicolae Ionichi. Sursa: mitropolia.md

Compania respectivă a fost implicată în mai multe scandaluri. La 2 aprilie 2014, Inspecţia de Stat în Construcţii a efectuat un control inopinat la şantierul din str. Ismail 17, unde s-a depistat că SRL Inamstro execută lucrările de demolare a imobilului existent  cu excavarea groapei de fundaţie în lipsa autorizației și contrar prevederilor certificatului de urbanism pentru proiectare, mai ales că imobilul era monument de arhitectură. Inspecţia de Stat în Construcţii a emis o prescripţie de sistare a lucrărilor, însă la 15 aprilie 2014, Inspecția a constatat că Inamstro continua lucrările în pofida prescripţiei.

Inamstro s-a judecat cu Primăria Chişinău, cerând eliberarea certificatului de urbanism pentru construirea a două blocuri locative pe strada Ciocârliei. Motivul invocat de Primărie era că zona respectivă  are codul „R1 – b” care permite amplasarea locuinţelor unifamiliale izolate. Construcția blocului i-a nemulțumit și pe locatarii din zonă. Compania însă considera că a fost lezată în dreptul de a perfecta documentaţia de construire. La 19 martie 2012, Curtea de Apel Chişinău a admis acţiunea înaintată de Inamstro, iar blocul a fost finalizat.

În 2013, au avut loc altercații dintre locatarii câtorva blocuri de pe strada Milescu Spătaru și angajații firmei Inamsto, care începuse construcția unui centru comercial în apropiere.

Întreprinderea Diagaras a fost înființată în 1999 și se spune că face parte din holdingul familiei Stati. Apartenența firmei respective la familia celui mai bogat cetățean din Republica Moldova a fost confirmată și de Nicolae Ionichi. „Nu este înregistrată pe numele dlui Stati, dar firma Diagaras îi aparține”.

Inițial, în calitate de fondator al Companiei a figurat Aurel Marinescu, fost bodyguard al omului de afaceri Anatolie Stati, iar ulterior, vicepreşedintele „Stati Holding”.

Aurel Marinescu și Gabriel Stati

Aurel Marinescu și Gabriel Stati. Sursa: flux.md

Începând cu luna mai 2016 și până în decembrie, întreprinderea își schimbă de mai multe ori fondatorii, din Marinescu Aurel, în Ozerov Elena, apoi în Pleșca Vadim, ca în cele din urmă Lilian Moisei să fie numită unic fondator și administrator al întreprinderii.

page.jpg 

Lilian Moisei și Vadim Pleșca. Sursa: facebook.com

Moisei Lilian apare în calitate de administrator și fondator al SRL Sand Explorer, al cărui fondator mai este și Larisa Stati, soția lui Anatol Stati.

Diagaras SRL este fondatoare a alte patru firme, dintre care la două administrator este Vadim Pleșca.

11.png

Sursa: openmoney.md

Vadim Pleșca este fondatorul  și administratorul întreprinderii Garant Rapid, cu sediul pe strada Bogdan Voievod 7, din complexul locativ New City, construit de firma Diagaras SRL .

În 2013, în urma unei decizii suspecte a Judecătoriei Centru, Compania Garant Rapid a obținut dreptul de arendă pentru un teren cu suprafața de de 4,3 hectare din parcul Valea Trandafirilor pe un termen de zece ani.

Este curios faptul că instanța de judecată a luat decizia respectivă la 2 august 2013,  în timp ce firma Garant Rapid a fost înființată pe 8 octombrie 2013.

Acapararea dubioasă a terenului a provocat o reacție dură din partea societății civile, cazul fiind mediatizat pe larg în presă.  

colaj.jpg

Primăria Chișinău a contestat hotărârea Judecătoriei sectorului Centru din 2 august 2013, iar în 2015 Curtea Supremă de Justiție a decis că transmiterea în locațiune a lotului a fost ilegală și a dispus anularea înscrisurilor de la Cadastru.

Potrivit p.48  din Regulamentul general de urbanism, autorizarea executării construcţiilor în zonele expuse riscurilor naturale, este strict limitată, cu excepţia construcţiilor care nu provoacă riscuri naturale sau sunt destinate limitării efectelor acestora. Potrivit documentului, prin riscuri naturale se subînţeleg alunecările de teren, formarea de bălţi, scurgeri torenţiale, eroziuni, avalanşe, deplasări de roci, inundaţii şi altele.

În Chişinău există peste 60 de zone cu risc de alunecări de teren, unde se află case particulare, blocuri şi grădiniţe, iar autoritățile locale spun că nu pot interveni  pentru că nu au bani.

Investigații, Stati, SRL Diagaras, Ansamblul rezidențial Deleanu
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii