Deși există mai multe norme legale de natură să-i apere pe cei cu dizabilități, escrocii imobiliari găsesc diferite lacune în legislație ca să-i deposedeze de locuințe. Unii dintre aceștia ajung să-și ducă restul zilelor în stradă, alții, mai norocoși, ajung la azil. Iar autoritățile strâng neputincioase din umeri, în timp ce șmecherii se bucură din plin de banii celor, care nu-și pot apăra singuri drepturile. Este și cazul lui Victor Pahomis, un bărbat de 41 de ani din Chișinău, cu dizabilități intelectuale, care a ajuns în stradă după ce tutorele său i-a vândut casa în care s-a născut și a copilărit.

La 10 august, 2018, după ce a fost dispărut mai bine de jumătate de an, Victor Pahomis a revenit la casa sa de pe strada Bulgară, nr.15.

casa ruinată.png

În locul casei sale, bărbatul a găsit o construcție cu două nivele și mai mulți muncitori, care lucrau acolo. În casă nu era nici urmă din puținul mobilier și lucruri personale. O vecină i-a spus că imobilul a fost vândut.

Prima noapte a dormit pe scara unui magazin alimentar, apoi a fost adăpostit într-o șură de către un vecin.

Victor ne-a povestit că a fost dus de o femeie pe numele Valea într-un sat, unde „a măturat și a săpat”, apoi nu mai ține minte cum a ajuns din nou în stradă, de unde a fost dus de poliție Spitalul de Psihiatrie. Bărbatul nu știe cât a stat acolo, dar într-o zi medicii i-au spus că poate să plece acasă.

Potrivit datelor cadastrale, casa nr.4 de pe strada Bulgară nr. 15 a aparținut inițial bunicii lui Victor, apoi a trecut prin moștenire în proprietatea mamei sale, iar în septembrie 2016, la jumătate de an după decesul femeii, proprietarii imobilului au devenit cei doi fii ai săi, Pahomis Victor și Culizmin Andrei.

Ce spun vecinii

Vecinii, inclusiv unii care îl cunosc pe Victor de mic, se arată revoltați de faptul că acesta a fost deposedat de locuință.

„Consuma alcool și își ducea traiul în mizerie. Dar era locuința lui și este om și el. S-au folosit de el, i-au luat casa și l-au aruncat în stradă. Suntem revoltați, nu se poate așa ceva, să-l lipsești pe om de un acoperiș”, ne-a declarat o locuitoare de pe strada Bulgară nr. 15.

Iurie, un alt locuitor din zonă, susține că îl cunoaște pe Victor din copilărie: „Este un om pașnic. Mătura pe lângă magazine, prin ogrăzi și își câștiga existența”.

Vecinii spun că înainte de dispariție, de Victor avea grijă o femeie pe nume Valea, care a avut pe strada Armenească un magazin de rochii de mireasă.

„Nu e o femeie simplă, e o femeie bogată, venea cu mașină frumoasă, avea șoferul ei personal. Ea era tare bună cu Victor, i-a dăruit un covoraș, haine, îi cumpăra de mâncare. Pe urmă Victor a dispărut, dar nici pe Valea nu am văzut-o”, ne-a declarat o vecină.

Cine a procurat casa lui Victor Pahomis 

Casa nr.4 de pe strada Bulgară nr.15 a fost cumpărată în decembrie 2017 de către Gheorghe Dombrovschi, un tânăr polițist din Orhei.

Bărbatul spune că a găsit pe un site de anunțuri informația că se vinde în Chișinău o casă cu 16 mii de euro, iar în urma negocierilor au convenit la 13 mii de euro.

Bărbatul susține că a negociat tranzacția cu Valentina Vezetiu, care a semnat contractul în locul lui Victor Pahomis. Contractul a mai fost semnat și de către Andrei Culizmin, fratele lui Victor. Noul proprietar al casei, polițistul Gheorghe Dombrovschi, ne-a mai comunicat că la tranzacție a asistat și Victor, însă semnătura lui n-a fost obligatorie, deoarece era declarat persoană fără discernământ. Totodată, Valentina Vezetiu a prezentat notarului documente de la Pretură că este tutorele lui Victor și că acesta acceptă vânzarea imobilului.

„Casa era debranșată de la electricitate și apeduct. Dna Valentina mi-a spus că Victor nu mai poate să locuiască în așa condiții și urmează să-i procure o altă locuință”, ne-a comunicat tânărul.

Gheorghe Dombrovschi ne-a mai spus că după încheierea tranzacției a avut probleme cu Valentina Vezetiu: „După ce a luat banii, Dna Valentina a zis că trebuie să plece urgent, că cineva s-a îmbolnăvit și astfel nu a semnat un document la notar. A trebuit să o caut vreo patru luni, ca în cele din urmă să semneze la notar toate actele și eu să pot intra în posesia imobilului”. 

Andrei Culizmin: „Valea l-a convins pe Victor că este mama lui”

Andrei Culizmin susține că a fost contactat de Valentina Vezetiu, care l-a convins să-și vândă cota parte din imobilul de pe strada Bulgară. Tânărul susține că în urma tranzacției s-a ales cu 5000 de euro, dintre care 700 i-a împrumutat Valentinei Vezetiu.

„Gheorghe i-a dat bani notarului, iar notarul mi-a dat mie 5000 de euro și a zis că aceasta este partea mea. Nu știu cu cât s-a vândut casa. Pe urmă am fost contactat de Dna Valentina, care m-a rugat să-i împrumut 700 de euro pentru ca să perfecteze niște acte. Eu i-am dat, dar ea nu mi i-a restituit. Ultima dată am vorbit cu ea aproape 2 luni în urmă. Ea spunea că i-a cumpărat casă lui Victor la Buiucani, că acesta se află la dânsa, ea îl îngrijește și că în timpul apropiat o să-mi facă cunoștință cu pretorul de la Buiucani ca să mă convingă că la Victor totul e bine”, ne-a declarat Andrei Culizmin.

Bărbatul ne-a mai comunicat că nu și-a văzut fratele din ziua în care a fost efectuată tranzacția și susține că s-a opus atunci când Valentina Vezetiu a fost numită tutorele lui Victor: „Nu știu de unde s-a luat această Valea. Dar Victor zicea că este mama lui. Dna Valentina este persoană absolut străină pentru noi. După decesul mamei, eu am vrut să fiu numit tutorele fratelui, însă cei de la Pretura sectorului Centru s-au opus, motivând că sunt bolnav de diabet zaharat și am grad de invaliditate. De perfectarea documentelor s-a ocupat dna Angela de la Pretura Centru. Eu am vrut să contest, dar dna Angela a spus că eu nu mai am niciun drept”.

Andrei Culizmin ne-a arătat și câteva plângeri la acest subiect, care au fost depuse la poliție și Pretură, dar și două răspunsuri de la poliție, în care se afirmă că Victor Pahomis se află în siguranță, sub tutela Valentinei Vezetiu.

Andrei crede că actele de identitate, precum și cardul bancar, pe care este transferată pensia fratelui, s-ar afla la Valentina Vezetiu. 

Deși dispune de un apartament de peste 50 de metri pătrați, Andrei Culizmin nu a dorit să-l adăpostească pe fratele rămas în stradă.

Soacra lui Bănăruc, condamnat într-un dosar de corupție

Valentina Vezetiu este născută în Ucraina și are 52 de ani. Martorii spun că aceasta locuiește într-un apartament de lux dintr-un bloc de la intersecția străzilor Bulgară și 31 august 1989, vizavi de Pretura sectorului Centru.

Valentina Vezetiu.png

Valentina Vezetiu

Femeia este fosta soție a lui Nicolae Vizitiu, secretarul Federației Moldovenești de Handball. Contactat telefonic, bărbatul a declarat că este divorțat de Valentina din anul 2000, nu-i cunoaște numărul de telefon, n-au mai comunicat de ani buni și nici nu vrea să știe cu ce se ocupă și unde se află fosta soție. 

Nicolae Vizitiu.png

Nicolae Vizitiu

Vizitiu a infirmat că fosta soție ar locui în blocul de pe strada 31 august 1989.

Pe de altă parte, paznicii de la intrarea în curtea blocului susțin că îl cunosc atât pe Nicolae Vizitiu, cât și pe soția sa, Valentina, și că ultima ar fi dispărut de o lună.

„Pe Colea l-am văzut recent. Nu sunteți voi singurii care o căutați, vine multă lume și o caută pe dna Valentina că le este datoare cu bani”, ne-a comunicat un paznic.

Valentina Vezetiu cu fiica Illa.png

Valentina Vezetiu cu fiica Illa. Sursa: Facebook.com

Illa, fiica Valentinei și a lui Nicolae Vizitiu, este căsătorită cu Eduard Bănăruc, care până în februarie 2016 a fost șef-adjunct al Cancelariei Guvernului. El a fost condamnat în dosarul de corupție, intentat pe numele fostului șef de la Fisc, Nicolae Vicol. În 2013, ofițerii CNA au descoperit în biroul lui Bănăruc 40 de mii de dolari, peste 1500 de euro și 25 de mii de lei, iar oficialul a declarat că sunt donațiile de la nunta sa și de la cumetria fiicei. 

Eduard și Illa Bănăruc.png

Eduard și Illa Bănăruc. Sursa: Facebook.com

Nașul de cununie al lui Bănăruc este fostul premier și actualul ministru al Economiei, Chiril Gaburici.

„Ocrotitoarea” bătrânilor și clienta „fidelă” a cămătarilor

Natalia Sicorschi din Chișinău ne-a prezentat o recipisă semnată de Valentina Vezetiu, în care aceasta recunoaște o datorie de 1700 de dolari.

Sicorschi vs Vezetiu.png

Tânăra ne-a comunicat că sora sa s-a mutat cu traiul definitiv în Statele Unite și i-a încredințat să-i vândă mobila. Cu Valentina Vezetiu a făcut cunoștință prin intermediul unui agent imobiliar, pe nume Raisa. Valentina a convins-o pe Natalia să-i elibereze mobila în datorie și i-a semnat o procură autentificată la notar.

 

Tânăra a recunoscut că a postat pe site-ul imobiliar anunțul despre vinderea imobilului de pe strada Bulgară nr.15: „Sora avea probleme financiare în America. Valentina îmi spunea că deține un imobil pe strada Bulgară, pe care intenționează să-l vândă și îmi va restitui datoria. Eu, având interes, am postat anunțul pe Internet. Dar Valentina mi-a restituit doar o parte mică din datorie. De fiecare dată promite că vine să-mi aducă banii, apoi dispare, ba că are judecată, ba că i s-a îmbolnăvit cineva”.    

Pe site-ul Curții Supreme de Justiție am găsit informații despre tentativa eșuată a Valentinei Vezetiu de a-și însuși două apartamente.

În primul caz este vorba de un apartament de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, peste drum de Ambasada Federației Ruse. Vezetiu a convins-o pe Vera Objilean, în vârstă de 92 de ani, să semneze un contract, potrivit căruia, renunță la locuință în favoarea Valentinei Vezetiu cu condiția întreținerii pe viață.    

Cazul a fost reclamat de vecini, care au văzut cum Valentina Vezetiu și o cunoscută de-a sa au scos-o pe bătrână din casă și o duceau într-o direcție necunoscută.    

Ulterior, Valentina Vezetiu l-a acționat în judecată pe nepotul bătrânei, cerând să-i fie recunoscut dreptul de proprietate asupra locuinței, însă a pierdut definitiv procesul.

După o schemă similară, femeia a intrat temporar și în posesia unui apartament de pe strada Kiev, unde și-a perfectat viza de reședință. Valentina Vezetiu a reușit să obțină în instanță o decizie prin care era recunoscută drept rudă, care a avut grijă și a înmormântat o bătrână, fiindu-i recunoscut și dreptul asupra apartamentului. Escrocheria a fost depistată de fiul decedatei, care a acționat-o în instanță pe Vezetiu, însă și acesta a decedat în scurt timp, cererea fiind scoasă de pe rol. Atunci s-a implicat nepoata bătrânei, care în 2014 a câștigat definitiv procesul împotriva lui Vezetiu.

Doar că ultima nu dorește să părăsească apartamentul, iar tânăra, care este recunoscută proprietară, este nevoită să vină cu o nouă cerere în judecată.

În prezent, în apartamentul respectiv locuiesc doi bărbați, care se dau drept cunoscuți de-ai Valentinei Vezetiu. Unul dintre ei, care este de o vârstă înaintată, este sigur că aceasta le va rezolva problemele, deși este conștient că într-o bună zi ar putea să ajungă în stradă.

„Valea ajută oamenii, este ocrotitoarea bătrânilor și a invalizilor”, ne-a spus acesta.

Bărbatul a recunoscut că a avut o casă la sol în Chișinău pe care a pierdut-o, dar va vorbi despre cazul său atunci când va fi nevoie.

Președinta cooperativei, la balanța căreia se află apartamentul acaparat de Vezetiu, ne-a comunicat că facturile nu sunt achitate de ani buni, iar datoria acumulată este de peste 60 de mii de lei.

Valentina Vezetiu figurează în calitate de pârâtă în multe dosare civile, intentate de către persoane fizice și organizații de creditare, privind rambursarea unor datorii.

Ce spune pretorul sectorului Centru

Pavel Rusu, pretorul sectorului Centru, susține că au fost respectate toate normele legale atunci când s-a luat decizia ca Valentina Vezetiu să fie numită tutorele lui Victor Pahomis. Oficialul ne-a arătat și o declarație, care ar fi semnată de Andrei Culizmin, precum că acesta se dezice de fratele său și nu este împotrivă ca tutorele lui Victor să fie Valentina Vezetiu.

Pe de altă parte, oficialul recunoaște că persoanele abilitate erau obligate să verifice cum își onorează obligațiunile de tutore Valentina Vezetiu.

Ce spun juriștii

Dumitru Rusu, coordonator de proiecte în cadrul Institutului pentru Drepturile Omului din Moldova, ne-a comunicat că astfel de cazuri, când persoanele cu dizabilități intelectuale au fost deposedate de locuințe de către tutori, sunt frecvente. Potrivit juristului, în 2017 legea a fost modificată, astfel încât persoanele cu nevoi speciale să poată decide singure asupra bunurilor de care dispun și să semneze pe actele notariale. Totodată, începând cu iunie 2018, deja nu mai există instituția de tutelă asupra persoanelor cu dizabilități.

Dumitru Rusu consideră că Victor Pahomis este victima unei escrocherii și că urmează a fi sesizată Procuratura. Iar dacă se va adeveri că Valentina Vezetiu îi extrage și pensia lunară, atunci aceasta riscă să răspundă penal și pentru furt.


Investigații, Eduard Bănăruc, persoane cu dizabilități
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Все комментарии

MATASARU

24:67 31.08.2018

in scheme de deposedari de case de la sociali vulnerabili,activ intra in complicitate si pretura

Ответить