Unicul fondator și administrator al Agenției de pază și protecție Bercut, Veaceslav Murzacov, a stat mai mulți ani în închisoare pentru crime de rezonanță și este un apropiat al hoțului în lege, Vladimir Moscalciuc, alias Makena. Mai mult, Murzacov l-a făcut șef al clubului sportiv de lupte al Bercutului pe complicele său, Vova Bezumnîi, fost supraveghetor (polojeneț) din partea lui Makena la Penitenciarul nr.15 din Cricova. Pe de altă parte, legea interzice persoanelor care au fost condamnate pentru crime comise cu intenție să desfășoare activități de detectiv și pază.

Murzakov.png

Veaceslav Murzacov. Sursa facebook.com

Agenția de pază Bercut a fost înființată în 1999, iar la moment a ajuns una din cele mai mari din țară. Potrivit unui spot publicitar, Bercut deservește peste 5000 de clienți, printre care bănci, întreprinderi cu capital străin, dar și instituții ale statului. Administrația se laudă cu dotare modernă, personal antrenat, arme de foc, mașini.

Pe de altă parte, Bercut este lider la capitolul scandaluri, după ce angajații firmei au fost implicați în mai multe fărădelegi, maltratări și chiar tortură.

Deși firmele lui Murzacov își au adresa juridică într-un apartament de pe strada Botanica Veche, sediul Agenției Bercut se află într-un imobil de aproape 800 de metri pătrați de pe strada Costiujeni 8/3 din orășelul Codru, suburbie a municipiului Chișinău. Imobilul a fost procurat de SRL Saturn Grup, una din firmele lui Murzacov, în 2014.

Faptul că se află în apropiere de Primăria orășelului Codru nu i-a împiedicat pe cei de la Bercut să îngrădească o porțiune dintr-un drum public, unde a fost amenajată o parcare pentru mașinile întreprinderii. 

harta, graduri1.png

Firmele lui Murzacov și contractele cu statul

Societatea Bercut Grup a fost fondată în 1999 și este administrată la moment de Vitalie Crăciun, iar în calitate de fondator figurează SRL Bercut Grup tehnic, fondată în anul 2005 de către Veaceslav Murzacov, când acesta se afla în detenție.

Veaceslav Murzacov este unicul fondator și administrator al organizației de pază Saturn Grup SRL, fondată în 2006. Până în iulie 2016, în calitate de fondator și administrator al întreprinderii Saturn Grup SRL a figurat Tatiana Paladi, despre care se spune că era o persoană interpusă.

În mai 2015, când deja se afla în libertate, Murzacov a deschis întreprinderea agricolă Codreanca-Agro SRL, iar în calitate de administrator este numit Sergiu Cojocar, care la rândul său este fondatorul unei întreprinderi de pază. Toate aceste firme își au adresa juridică într-un apartament de pe strada Botanica Veche, unde își are viza de reședință și Veaceslav Murzacov. SRL Codreanca-Agro deține o cotă parte din firma turistică moldo-turcă „Eni ortodigu tur”, înființată în 1994.

murzakov fondator.png

În 2010, când încă se afla în închisoare, Murzacov a fondat organizația obștească Uniunea Persoanelor Juridice Bercut şi Co în scopul „îmbunătăţirii serviciilor în domeniul activităţii de pază particulară, reprezentarea drepturilor şi intereselor membrilor asociaţie”, iar președinte a fost desemnat același Murzacov. 

Certificatul de înregistrare a organizației a fost semnat de către Alexandru Tănase, ministrul Justiției din perioada respectivă. 

Până în 2015, companiile private de pază nu aveau dreptul să presteze servicii pentru întreprinderile și instituțiile de stat, subiectul trezind discuții aprinse, în anul 2012, în Guvernul condus de ex-premierul Vlad Filat. Potrivit unimedia.md, ministrul Economiei de atunci, Valeriu Lazăr, dorea ca firmele private să poată păzi obiectivele de stat, ceea ce l-a indignat pe Filat. Până la urmă, legislația a fost totuși modificată astfel încât firmelor private le-a fost acordat dreptul să păzească orice obiectiv de stat, în afară de Banca Națională a Moldovei, precum și depozitele de arme și muniții sau substanțe radioactive, toxice și periculoase.

Dintre cele 24 de companii private de pază, doar două s-au învrednicit de contracte cu statul. Este vorba de firma Argus-S, fondată de Otiv Prime Services B.V, care aparține liderului PD, Vlad Plahotniuc, iar administratorul companiei de pază este Valentin Zubic, fost viceministru de Interne în perioada guvernării PCRM, și Bercutul lui Murzacov.

În perioada anilor 2015-2017 SRL Bercut-Grup a câștigat 1,63 mln de lei din prestarea serviciilor de pază la Spitalul Republican de Psihiatrie, Direcția Generală Transport și Căi de Comunicare a Primăriei Chișinău, dar și la Curte Constituțională a Republicii Moldova. 

Potrivit unor surse, Veaceslav Murzacov nu este un necunoscut pentru fostul președinte al Curții Constituționale. 

Murzakov_fb.png

Potrivit unui reportaj de la Curaj TV, agenții de la Bercut ar fi fost angajați și în paza Judecătoriei Buiucani până în 2015, deși legea interzicea acest lucru. 

La fel, Bercutul a fost angajat și la asigurarea pazei SA Franzeluța în 2011, fapt pentru care a fost pusă în discuție retragerea licenței.

Condamnat pentru racket și tentativă de omor

Veaceslav Murzacov, originar din satul Codreanca, raionul Strășeni, la finele anilor 90 a activat în calitate de șef-adjunct al poliției criminale din sectorul Botanica al capitalei.

Pe lângă funcția din poliție, Murzacov mai era și conducătorul unui grup criminal organizat, care încasa taxe de protecție de la agenții economici, iar în 1999 și-a „legalizat afacerea” prin deschiderea firmei Bercut.

Directoarea SRL Cvin, Serafima Botezat, proprietară a unei rețele de restaurante și magazine, a respins serviciile de protecție oferite cu insistență de cumătrul său, Veaceslav Murzacov. Atunci, polițistul a decis s-o pedepsească pe cumătra sa. În 2001, Serafima Botezat și soțul ei, Ion Manoli, au supraviețuit ca prin minune în urma exploziei unei grenade, care a fost agățată de automobilul personal. A avut de suferit în special femeia, care a suportat mai multe intervenții chirurgicale și cure de reabilitare.

Ulterior, s-a stabilit că cei care au plasat grenada se numesc Timofei Șutac și Vladimir Aga, alias Vova Bezumnîi, iar comanditarul asasinatului a fost polițistul Murzacov.

Polițistul a fost arestat la 1 noiembrie, 2004, iar la 20 februarie, 2006, magistratul Iurie Bejenaru, pe atunci președinte al Judecătoriei Buiucani, la condamnat pe Murzacov la 15 ani de închisoare „pentru omor premeditat comis în interes acaparator, dobândirea prin șantaj a avutului proprietarului și exces de putere”.

Murzacov a fost învinuit și condamnat în baza Codului Penal din 1961, deoarece infracțiunile au fost comise până la intrarea în vigoare a noului Cod Penal, schimbat în 2002.

murzakov_dosar.png

La 17 mai, 2010, Curtea Supremă de Justiție l-a achitat pe Murzacov pentru omor și i-a redus pedeapsa la 7 ani de închisoare, fiind găsit vinovat de însușirea bunurilor prin șantaj și exces de putere.

Timofei Șutac și Vladimir Aga au primit câte 14 ani de închisoare.

Aga și Șutac .png

Vladimir Aga cu discipolul său, sportivul Dragoș Zubco. Sursa: ok.ru

În perioada aflării în detenție, Murzacov a apelat la diferiți politicieni pentru a-i rezolva problema. În 2005, fostul deputat PPCD, Ștefan Secăreanu, a vorbit despre cazul lui Murzacov la ședința Parlamentului. Alesul poporului a cerut procurorului general să ia măsuri în dosarul lui Veaceslav Murzacov, care se afla în perioada respectivă în Penitenciarul nr.13. „Sper, stimați colegi, că argumentele procurorului general și explicațiile doamnei Președinte al Consiliului Superior al Magistraturii ne vor convinge de faptul că acest dosar, ca si multe altele, nu este unul fabricat și deschis la comanda unor persoane sus-puse ori la insistența unor grupări oligarhice și mafiotice”, a declarat Secăreanu de la tribuna Legislativului. 

După schimbarea Guvernării, în 2009, Murzacov a apelat și la Mihai Ghimpu, care deținea funcția de președinte interimar al Republicii Moldova, în speranța că va obține grațierea.

Pentru Murzacov ar fi intervenit și fostul deputat AMN, Ion Pleșca, actualul președinte al Curții de Apel Chișinău. Mai multe surse au arătat că Pleșca îl cunoaște pe Murzacov încă din perioada când era judecător în sectorul Botanica și chiar ar fi cumetri. Întâmplător sau nu, adesea la poarta casei lui Ion Pleșca, de pe strada Pictor Ion Jumati din Chișinău, este văzută o mașină cu inscripțiile Agenției de pază Bercut.

Casa lui Pleșca.png

Veaceslav Murzacov și complicii săi, Aga și Șutac, au reclamat la CEDO condițiile de detenție, iar în 2016 au primit de la Guvern despăgubiri de câte 3 mii de euro. 

Relația cu Makena

Veaceslav Murzacov și-a ispășit pedeapsa în Penitenciarele din Lipcani și Pruncul. În timp ce se afla la Pruncul, Murzacov a locuit într-o celulă cu Moscalciuc și a făcut parte din gruparea criminală condusă de acesta.

În mai, 2011, cu câteva luni înainte de eliberare, Murzacov a fost pus sub învinuire în dosarul Makena, intentat pentru estorcarea banilor de la deținuți. 

În anul 2014, un alt martor în dosarul Makena, Serghei Marcovțev, a declarat oficial procurorilor că Veaceslav Murzacov este omul lui Moscalciuc și că ultimul i-a încredințat fostului polițist afacerile sale. Marcovțev a mai afirmat în declarația sa că fostul polițist ar fi fost puntea de legătură dintre clanul lui Moscalciuc și administrația penitenciarelor.

Murzacov, care deja se afla în libertate, a scăpat de dosarul Makena, iar Marcovțev, în loc sa fie protejat de lege pentru declarațiile făcute, este maltratat în Penitenciarul nr.4 din Cricova, inclusiv de gardieni. 

Potrivit copiei unui document care apare într-o investigație RISE Moldova, Murzacov ar fi plătit bani grei ca să scape de dosarul Makena. 

Despre colaborarea şi schemele comune dintre Moscalciuc şi Murzacov a vorbit și Malhaz Djaparidze la reuniunea hoților în lege din anul 2008, de la Odessa. Peste câteva luni de la reuniune, Malhaz a murit într-o închisoare din Republica Moldova, în condiții suspecte, iar Makena „a devenit stăpânul neoficial al închisorilor” din Moldova.

Din gruparea criminală a lui Vladimir Moscalciuc a făcut parte și Vladimir Aga, zis Bezumnîi, care după eliberare a fost numit director la Clubul de lupte Bercut, unde activează și în calitate de antrenor.

Vladimir Aga.png

Vladimir Aga, al doilea din dreapta. Sursa: bercutclub.bercut.md

Scandalurile de la Agenția Bercut

Pe parcursul anilor, angajații de la Bercut au fost implicați în mai multe scandaluri, care denotă că aceștia nu prea sunt instruiți la capitolul legislație și respectarea drepturilor omului.

În vara anului 2011, agenția Bercut s-a remarcat în scandalul de la Franzeluţa, când Eugen Baleca a fost demis din funcţia de director general. În aceeaşi zi, în baza unei decizii judecătoreşti, el a revenit în funcţie. Atunci, angajaţii firmei private Bercut au început să asigure paza combinatului, ceea ce în perioada respectivă contravenea legii. Poliţia nu a avut acces în sediul Franzeluţa timp de o jumătate de oră, deşi la întreprindere era anunţată o alertă cu bombă. Oamenii legii au putut intra în combinat abia după ce directorul acestuia, Eugen Baleca, a venit şi a deschis uşa. Drept rezultat, Ministerul de Interne a cerut Camerei de Licenţiere să verifice firma privată de pază pentru o eventuală retragere a licenţei. În cele din urmă, cazul a fost mușamalizat.

În 2014, un angajat al organizaţiei de pază Bercut a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru comiterea torturii şi vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale.

În decembrie 2011, în urma unui semnal de alarmă parvenit de la o sală de jocuri de noroc din or. Sângera, angajatul Bercut s-a deplasat la faţa locului, unde un bărbat spărsese un geam şi refuzase să achite prejudiciul cauzat. Agentul de pază, care avea misiunea doar de a calma spiritele şi de a chema poliţia, a lovit bărbatul de mai multe ori, cauzându-i leziuni corporale grave.

În cadrul şedinţei de judecată, procurorii au solicitat instanţei condamnarea acestuia la 7 ani închisoare în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii în cadrul autorităţilor publice şi organizaţiilor de pază pe un termen de 4 ani.

Instanţa de judecată însă i-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 5 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă de 5 ani şi cu privarea de dreptul de a exercita funcţii sau activităţi ce ţin de paza bunurilor sau persoanelor pe un termen de 4 ani.

Procurorii au contestat sentința și au menționat că au fost înregistrate mai multe cazuri când angajații de la Bercut au aplicat violența fizică. În 2015, Curtea de Apel a admis apelul declarat de procuror şi a pronunţat o nouă hotărâre, prin care inculpatul a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare.

În atenția procurorilor a ajuns și cazul unui polițist, care, în afara orelor de serviciu, ar fi fost torturat de către angajații de la Bercut.

În august 2017, procurorii au anunțat că au trimis în judecată dosarul penal intentat pe numele a patru angajați de la Bercut. Aceștia au fost învinuiți de oamenii legii că în 2016 i-au aplicat unui șofer spray lacrimogen, l-au lovit cu picioarele și bastoanele, provocându-i dureri fizice şi suferinţe psihice puternice. În rezultatul acţiunilor violente ale agenţilor, bărbatul s-a ales cu traumă cranio-cerebrală închisă, fracturi ale coastelor şi ale oaselor nazale, excoriații la nivelul brațului drept, precum şi alte traumatisme. Potrivit procurorilor, victima nu a opus rezistenţă şi nici nu a încălcat în vreun fel legea.

Administrația agenției de pază a replicat cu o declarație publică, în care învinuiau victima că era agresivă, le-a deteriorate mașina, iar apoi a fugit în clădirea fostului hotel Național.

În 2015 agenții de la Bercut au fost surprinși aplicând violența într-o discotecă din Orhei. 

Angajații de la Bercut s-au remarcat și prin reținerea ilegală a persoanelor, inclusiv a activiștilor civici în timpul protestelor. Astfel, paramilitarii s-au confruntat de mai multe ori cu activiștii civici Ghenadie și Oleg Brega. 

În februarie 2016, angajații de la Bercut ar fi atacat mai mulți protestatari, inclusiv și deputați socialiști, care s-au opus construcției unui bloc cu 16 etaje pe terenul verde vizavi de Parcul Eroilor Afganezi de pe strada Miron Costin din Chișinău.

bercut2.png

 Sursa: https://www.facebook.com/newstas

Atacurile celor de la Bercut asupra protestatarilor pașnici este confirmat și de către activistul Andrei Donică, care susține că a fost agresat de către angajații pazei paramilitare în timp ce protesta la clubul de noapte Cocos.

În vara anului 2017, angajații de la Bercut au aplicat forța fizică asupra unui grup de tineri, care au făcut scandal pentru că nu li s-a permis să stea într-un local. Tinerii s-au ales cu dosare pentru huliganism. 

Complicitatea instituțiilor de stat

Articolul 22 din Legea privind activitatea particulară de detectiv şi de pază din 4 iulie 2003 stipulează că „pot fi conducători ai organizaţiilor particulare de pază cetăţenii Republicii Moldova, domiciliaţi în ţară, care au împlinit vârsta de 21 de ani, care posedă studii superioare, certificat de absolvire a cursurilor de calificare organizate de Ministerul Afacerilor Interne, nu se află la evidenţă la medicul narcolog sau psihiatru, nu încalcă sistematic ordinea publică şi nu au fost condamnaţi pentru infracţiune săvârşită cu intenţie”. 

Autorizațiile de funcționare a întreprinderilor care prestează servicii de protecție și pază sunt eliberate de către poliție, iar una din condiții prevede ca angajații să nu aibă sancționări pentru contravenţii ce atentează la ordinea publică şi la securitatea publică și să nu aibă cazier cu condamnări penale pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie.

SRL Saturn Grup dispune de licența A MMII - 051849, valabilă până la 24 august, 2021, eliberată de către Camera de Licențiere de Stat. În baza de date a Camerei de licențiere nu se regăsește licența eliberată pentru SRL Bercut Grup. 

Poliția a eliberat autorizații de funcționare atât pentru SRL Saturn Grup, cât și pentru SRL Bercut Grup. 

Pentru autorizarea activităţii particulare de pază, persoana juridică interesată trebuie să depună la poliţie, pe lângă celelalte documente, o declaraţie pe propria răspundere cu privire la lipsa antecedentelor penale şi contravenţionale.

Investigații
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Все комментарии

ion

24:67 07.05.2018

Cu ochiul liber se vede ca acest material sa facut la comanda oponentilor care nu an curaj sa ieasa la rampa,si fac incercari, anume in perioada aceasta,de al compromite pe Murzacov si activitatea firmei lui.Invidia nu vine numai din prostie,ci si din rautate,ea este arma neputinciosilor.Invidia-o poate suporta numai cel puternic sau cel fericit !

Ответить

JAN BALAN

24:67 05.05.2018

In Moldova deja e posibil orice....
Nu se mai deosebeste unde e politia si ordinea publica
Si unde incepe lumea criminala si haosul...
Criminali deputati in Parlament si oameni absolut nevinovati in penitenciare...
Statul a avut Directia Generala Paza de Stat a MAI care pazea toatea institutiile statului....au distruso....
S-a ajuns ca cele mai strategice obiecte cum ar fi Apa Canal si alte obiective importante cu secret de stat sa fie pazite de firme particulare....
Asta deja e SABOTAJ,DIVERSIE si CRIMA....

Ответить

MATASARU

24:67 04.05.2018

culmea e ca Murzacov in P-16 ii tinea ,,krasha,, ex-KGB-istului V. Pasat.... si numai facea Murzacov pucarie sa nu luat Voronin sub control cazul,fiindca partea vatamata Serafima Botezatu era podrujka sotiei lui Voronin...*dar cum a scapat Murzacov de ,,vyska,, si cum a iesit inainte de termen din puscarie, e o intrebare inca deschisa

Ответить