Anul 2016 a adus în bugetul unor companii, milioane de lei din contul achizițiilor publice. Printre beneficiarii acestora se regăsesc, ca în fiecare an, deputați și funcționari publici, dar și oameni de afaceri abonați ani la rând la banii statutului. Companiile mai puțin norocoase au ajuns în vizorul organelor legii, fiind implicate în trucarea licitațiilor sau executarea necorespunzătoare a contractelor.

Compania unui proaspăt deputat liberal a câștigat un contract de peste 1 mln de lei

Una dintre companii care au câștigat în 2016 contracte de peste 1 mln de lei este compania Olcriscom SRL, care a încheiat un contract de 1,4 mln de lei cu Direcția Educație Criuleni pentru servicii de odihnă a copiilor în tabere.

ogor oleg. pl.md.jpg

Deputatul Oleg Ogor. Sursa: pl.md

Potrivit openmoney.md, Olcriscom îl are ca fondator pe Oleg Ogor. În septembrie 2016, acesta a devenit deputat în Parlamentul RM pe lista PL, după ce liberalul Veaceslav Untilă a fost numit în funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi.

Anterior, Oleg Ogor a fost vicepreședinte al Consiliului Raional Criuleni. Compania a fost indicată în declarația de avere a liberalului pentru anul 2015.

În perioada 2011-2016, Olcriscom a câștigat licitații în valoare de 14,5 mln lei. Toate contractele vizează servicii de odihnă pentru copii, iar o bună parte au fost încheiate cu Direcțiile de Educație. Precizăm în acest context că, Ministerul Educației este, de asemenea, condus de un membru al echipei PL – Corina Fusu.

Și o altă companie asociată Partidului Liberal a câștigat un contracte de peste 1 mln de lei în 2016. Barzine – Cons, contabilul șef al căreia este consilier în Consiliul Municipal Chișinău pe lista PL, a încheiat anul trecut contracte în valoare totală de peste 29 mln lei cu diferite instituții publice. Compania s-a numărat și în topul companiilor abonate la banii publici în 2015, având contracte de peste 52 mln lei.

Un deputat PD a câștigat în 2016 circa 7 mln de lei prin intermediul companiilor la care este asociat

oleg sirbu jurnal.md.png

Deputatul PD, Oleg Sîrbu. Sursa: jurnal.md

Și una dintre companiile unui deputat PD, Oleg Sîrbu, a câștigat în 2016 un contract de peste 1 mln de lei. Vlados Com și-a adjudecat un contract de 2,2 mln lei cu Direcția de Învățământ din Briceni pentru furnizarea de produse alimentare. Cu excepția contractului de peste 1 mln de lei, Vlados Com a mai câștigat zeci de contracte, în valoare totală de peste 3 mln de lei pentru produse alimentare.

O altă companie a cărei asociat unic este Oleg Sârbu - Gloria-Qvarc S.R.L., a câștigat în 2016 un contract de 951500 lei cu Colegiul de Zootehnie și Medicină Veterinară pentru produse petroliere.

Tot în 2016, compania Maximos-Pan la care Sîrbu este asociat unic a câștigat contracte în valoare de peste 435 mii lei pentru livrarea produselor alimentare. Fondată în 2006, anterior compania nu a mai câștigat contracte de achiziții.

Celelalte companii la care este asociat deputatul PD, nu au avut contracte de achiziții.

companii oleg sirbu. openmoney.md.PNG

Companiile la care este asociat deputatul PD, Oleg Sîrbu. Sursa: openmoney.md

Compania fostului primar de Bălți, continuă să câștige contracte cu Primăria

panciuc.jpg

Vasili Panciuc, fost primar al mun. Bălţi şi actual deputat comunist în Parlamentul RM. Sursa foto: avere.md

Compania SA Constructorul, la care fostul primar de Bălți și actual deputat PCRM, Vasili Panciuc, deține 215 acțiuni, continuă să beneficieze de contracte cu primăria capitalei de nord.

Potrivit paginii primăriei Bălți, în cadrul procedurilor de achiziție din perioada 24 octombrie – 25 noiembrie 2016, companiei Constructorul SA i-au fost atribuite mai multe contracte. Circa 458 mii lei (fără TVA), compania i-a câștigat pentru reparația capitală a acoperișului unui bloc a clădirii Școlii de Arte Plastice din Bălți, la procedură participând, în total, 6 companii.

Alte 913 mii de lei (fără TVA), i-au fost atribuite companiei la care este asociat deputatul comunist, pentru reparația capitală a încăperilor școlii primare nr.21 “S.Vangheli” din oraș. La această procedură, alături de Constructorul SA au mai participat 7 companii. 

Și în 2015, Constructorul SA a câștigat 3 contracte de achiziții publică în valoare de 2,8 mln de lei, toate cu primăria mun. Bălți. 

Doar 3 companii incluse în lista de interdicție

În 2016, în lista de interdicție publicată de Agenția de Achiziții Publice au fost incluse doar 3 companii, pentru executarea necorespunzătoare sau neexecutarea clauzelor contractuale.

Printre cele 3 se numără: Planificare SRL, Multivers SRL și Limtex-Prim SRL.

Fondată în februarie 2014, compania Planificare SRL a câștigat prima licitație în luna mai a aceluiași an. În total, aceasta a câștigat contracte în valoare de 1,1 mln de lei. Compania a fost fondată de Mariana Cerempei și este administrată de Alexandru Mițcul.

Compania Multivers este pe piață din 2003, iar primul contract de achiziție publică a fost adjudecat în 2013. În total, aceasta a câștigat de la stat peste 2 mln de lei. Contractele au fost încheiate cu instituții din nordul republicii.

Limtex-Prim a fost inclusă în lista de interdicție în ultima lună a anului 2016. Pe pagina Agenției de Achiziții nu sunt prezentate contractele adjudecate de companie, iar potrivit paginii openmoney.md, Limtex a câștigat peste 2 mln de lei din achiziții publice.

Cele 3 companii au fost incluse în lista de interdicție până în 2019, perioadă în care nu vor putea participa la achizițiile publice.

Spre deosebire de anul trecut, în 2015, în aceeași listă au fost incluse 5 companii, în privința uneia decizia fiind suspendată.

Noile modificări din sistemul achizițiilor publice

Pe parcursul anului 2016, sistemul achizițiilor publice a suferit mai multe ajustări. În mai 2016 a intrat în vigoare noua Lege privind achizițiile publice. Printre cele mai importante noutăți ale legii se numără includerea în grupurile de lucru a reprezentanților societății civile; o atenție mai sporită privind conflictele de interese; majorarea pragurilor de achiziții etc.

În temeiul Legii respective a fost creată și Agenția Naţională pentru Soluționarea Contestațiilor. Proiectul de lege cu privire la crearea acesteia a fost votat de Parlament pe 15 decembrie 2016. Instituția va fi responsabilă de soluționarea contestațiilor din domeniul achizițiilor.

O altă modificare în sistemul achizițiilor publice a fost operată prin crearea Centrului pentru achiziții publice centralizate în sănătate. O Hotărâre de Guvern în acest sens a fost aprobată în octombrie curent. Centrul va fi responsabil de achiziţionarea de medicamente, produse de uz medical şi dispozitive medicale  pentru necesităţile sistemului de sănătate, preluând în acest sens rolul Agenției Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, implicată în mai multe scandaluri legate de achiziții publice.

De asemenea, la sfârșit de an, Guvernul a propus un Regulament cu privire la interdicția de participare la procedurile de achiziție publică, nu doar a operatorilor economici incluși în Lista de interdicție, dar și a celor creați de aceeași fondatori sau a celor cu același sediu și date de contact. Regulamentul a fost propus ca un mecanism de limitare a participării la achiziții a operatorilor economici care nu respectă contractele de achiziții și creează impedimente autorităților contractate.

Modificări au avut loc și în structura Agenției de Achiziții Publice. În luna martie a anului trecut, fostul șef al instituției, Viorel Moșneaga a plecat de la conducerea Agenției. Plecarea lui Moșneaga a intervenit după ce, în ianuarie 2016, acesta a ajuns în vizorul CNA, după publicarea unei investigații realizate de Ziarul de Gardă și Centrul de Investigații Jurnalistice. Investigația a arătat că, compania Aldos Grup SRL, asociată familiei lui Moșneaga (sora-fondator) ar fi câștigat licitații cu autorități publice în valoare de 35 mln lei. De asemenea, investigația a scos la iveală și faptul că partenerii de afaceri ai familiei Moșneaga au obținut contracte importante în cadrul licitațiilor publice.

Chiar dacă a ajuns în vizorul CNA, fostul director a scăpat de dosar penal. Ofițerii CNA nu au găsit probe prin care să demonstreze influența lui Moșneaga în atribuirea contractelor de achiziții pentru firma asociată surorii sale.

În 2016, Aldos Grup a câștigat un contract de peste 1 mln de lei cu primăria Slobozia din r. Ștefan Vodă.

În mai 2016, la conducerea instituției a venit un nou șef – Ruslan Malai.

Companiile implicate în dosarul licitațiilor trucate

Anul 2016 a fost marcat și de un scandal public legat de licitații. Circa 23 de persoane, reprezentanți ai unor companii și funcționari publici, au fost reținute în noiembrie 2016, fiind bănuite de trucarea licitațiilor publice, organizate pentru livrarea produselor alimentare în instituții preșcolare și școlare din Chișinău.

În legătură cu acest fapt au fost iniţiate peste 30 de cauze penale pentru abuz de serviciu, trafic de influenţă, corupere activă, corupere pasivă şi depăşirea atribuţiilor de serviciu.

Deși persoanele implicate au primit mandate de arestare, la sfârșit de an, acestea au fost eliberate din izolator și plasate în arest la domiciliu.

Autoritățile au confirmat implicarea în aceste licitații a 5 companii: Sanex-Comerț, Crinic Grup, Lovis Angro, Draur Grup și Status Prim.

Sanex-Comerț a fost înregistrată în 2010 și este una dintre companiile care au câștigat cele mai multe contracte de livrare a produselor alimentare. Doar în 2016, Sanex a obținut circa 328 contracte de achiziții, în valoare totală de cca 13, 8 mln lei. Compania a fost înregistrată de Grosu Stepanida. În anii precedenți, Sanex a avut peste 3000 de contracte de achiziții în valoare de peste 190 mln lei.

Crinic Grup (compania lui Ghena) a fost înregistrată în 2003 de Ghenadie Nicorici. Potrivit portalului openmoney.md, aceasta a câștigat peste 7 mln de lei din contracte publice. În anul curent, Crinic Grup nu a avut contracte publice.

Lovis Angro a fost înregistrată în iulie 2007 și își desfășoară activitatea pe teritoriul Parcului Industrial Tracom. În calitate de conducător figurează Sofrone Lilian, numele căruia a figurat și în interceptările publicate de CNA. În 2016, compania a câștigat contracte în valoare totală de cca 21, 3 mln lei, iar în 2015 de 4,5 mln lei.

În privința companiilor Draur Grup și Status Prim, nu există informații despre contractele câștigate.

Mai multe detalii despre contractele acestor companii cu Direcțiile de educație municipale, dar și despre alte companii care au furnizat produse alimentare instituțiilor educaționale, puteți citi în investigația noastră.

Precizăm că, contractele de livrare a produselor alimentare au fost cele mai numeroase în 2016.

Despre alți beneficiari ai contractelor publice în 2016, aflați într-un alt articol CrimeMoldova.

Investigații, achiziții publice
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii