„Businessul” construcțiilor nefinisate înflorește în capitală, iar sute de chișinăuieni au rămas și fără bani și fără locuințe. În această situație s-au pomenit și investitorii, care au semnat contracte cu „Vis construct grup”, „Ultra Construct”, dar și alte firme de construcție, dirijate de un grup de afacerişti, dintre care unii cu antecedente penale.

Cei care au pus baza afacerilor imobiliare se descriu drept „băieţii din Bălţi”, majoritatea rude între ei, iar mai multe surse afirmă că aceștia ar fi protejați de procurori.

Schema „băieţilor din Bălţi”, care a fost pusă pe roate în 2011, pare să fie una simplă: este începută construcţia, sunt identificaţi potenţialii investitori, care achită în avans pentru apartamente, după care şantierul este lăsat baltă, iar firma intră în proces de insolvabilitate. Astfel, acest grup a fondat în jur de 40 de firme, majoritatea înregistrate pe două adrese din Bălţi.

Printre victimele „băieţilor din Bălţi” se numără avocaţi, procurori şi şefi din poliţie. Aceştia consideră că „şmecherii” ar avea protecţie la cel mai înalt nivel, altfel nu-şi pot explica lipsa de reacţie a organelor de drept. Mai mult, victimele mai insistente să-şi găsească dreptate, sunt ameninţate, iar unele chiar au fost bătute.

Afacerea mansardelor

„Băieţii din Bălţi” şi-au lansat „afacerea” în Chişinău în domeniul mansardelor. După ce Primăria capitalei, la finele anilor 2010, a dat undă verde construcţiilor de mansarde, mai multe firme s-au implicat în acest gen de afaceri. Antreprenorii au fost atraşi de procedura simplă pentru obţinerea autorizaţie de construire, care se baza în special pe  înţelegerea dintre asociaţia de proprietari şi constructori. În schimbul izolării blocurilor şi altor lucrări, în funcţie de negocieri, locatarii îşi dădeau acordul pentru ca pe blocul lor să fie construită o mansardă.

Firmele bălțenilor au început să construiască mai multe mansarde în Chişinău, care au rămas nefinalizate. Echipa CrimeMoldova a identificat câteva dintre acestea, pe strada Dumitru Râşcanu, strada Suceviţa 41, strada Sucevița 36/1, strada Vasile Cheltuială 9/2, strada Independenţei 12/1, strada Zelinschi 5/5 şi strada Belgrad, pentru care Primăria municipiului Chişinău a eliberat autorizaţii de construire încă în anul 2011. Apartamentele au fost vândute înainte de a fi construite, iar după ce au luat banii de la investitori, nu au  fost finalizate. 

act.jpg

Una dintre victimele companiei „Vis construct grup”, Tatiana Graniceru spune că a semnat la 5 noiembrie 2012, un contract de investiţii privind procurarea unui apartament la mansardă, pe strada Suceviţa 41, cu firma respectivă, înregistrată pe strada Cehov 3, din Bălţi.

Potrivit unei prevederi din contract, femeia urma să termine de achitat întreaga sumă  de 22 950 euro în termen de cinci zile după instalarea acoperişului, iar în noiembrie 2013 urma să primească cheile de la apartamentul cu două odăi, cu suprafaţa de aproape 46 de metri pătraţi. 

Odată cu instalarea acoperişului,  toate lucrările de construcţie a mansardei de pe strada Suceviţa 41 s-au terminat. Tatiana Graniceru s-a adresat organelor de drept, care au pornit un proces penal.

Procuratura sectorului Râşcani al Capitalei a clasat în cele din urmă dosarul penal pe motiv „de lipsă a componenţei de infracţiune”.

Tatiana Graniceru a acţionat în judecată Primăria municipiului Chişinău şi a solicitat să fie aplicat sechestru pe apartamentul pe care l-a achitat, cerere care a fost respinsă.

În aprilie 2016, Curtea de Apel Bălţi dispune începerea procedurii de insolvabilitate a întreprinderii „Vis construct grup”, iar Graniceru este sfătuită să depună o cerere cu pretenţii.

La 10 mai 2017, administraţia firmei, aflată în proces de insolvabilitate, o somează pe Graniceru că trebuie să achite încă 1960 de euro, altfel ar putea fi reziliat contractul. 

contract.jpg

Într-o situaţie similară s-a pomenit şi Liliana Gonţa, care a plătit integral aceleaşi firme pentru un apartament la mansardă, într-un bloc de pe strada Belgrad.

Afacerea cu blocuri

„Băieţii  din Bălţi” nu s-au limitat doar la mansarde şi au implementat cu succes schemele şi în câteva blocuri multietajate, unde, după ce au luat banii de la investitorii creduli, au lăsat construcţiile nefinalizate, fără să-şi onoreze obligaţiunile faţă de creditori.

Echipa CrimeMoldova a identificat în Chişinău patru astfel de blocuri: două pe strada Braniştei, unul pe strada Saharov şi unul pe strada Mioriţa. „Şmecherii” nu s-au cheltuit cu procurarea sau cel puţin arendarea terenurilor de la municipalitate. Toate cele patru blocuri au fost construite pe baza unor case vechi cu două nivele, în care aveau apartamente 8-10 familii, majoritatea locatarilor fiind oameni de vârsta a treia. Afaceriştii i-au convins pe locatari să le ofere acordul sub pretextul renovării casei, mințindu-i că le vor fi extinse şi reparate locuinţele. În consecinţă, oamenii s-au pomenit cu casele avariate, fiind deconectaţi de la apeduct, conducta de gaze şi reţelele de înaltă tensiune. Unii şi-au abandonat locuinţele şi au trecut cu traiul la rude sau la gazdă. Alţii , neavând aceste alternative, au rămas să locuiască pe întuneric, aşteptând ca instituţiile statului să le facă dreptate după ce le-au adresat zeci de plângeri. 

Braniștii 5/3.jpg

Unul din blocuri se află pe strada Andrei Saharov nr.1. Imobilul urma să fie dat în exploatare în 2014. 

Saharov 1.jpg

În timp ce o parte din investitori căutau să obţină explicaţii de ce nu este finisată construcţia şi când vor intra în posesia apartamentelor, afaceriştii continuau să colecteze bani de la alţi cetăţeni creduli, încheind contracte pe parcursul anilor 2015 şi 2016.

Lângă blocul nefinisat de pe strada Saharov 1,  în fiecare joi seara se adună oamenii care au plătit pentru apartamentele din această casă. Aici urmau să primească apartamente 49 de familii, care au achitat cel puţin câte 500 de euro pentru un metru pătrat.

 Pătimiţii au făcut nişte calcule, care arată că pretinşii antreprenori s-au ales cu un venit de cca 1,5 milioane euro. Aceştia, după ce au pus mâna pe bani, se ascund şi nu mai comunică cu ei.
Oamenii sunt dezamăgiţi şi de calitatea lucrărilor efectuate, fiind folosite materiale de proastă calitate, iar în unele locuri pereţii par a fi gata să se prăbușească. „Au angajat tineri de pin sate, fără nicio calificare în construcţii. Din câte cunoaştem, nici pe aceştia nu i-au plătit”, ne-au comunicat investitorii înşelaţi.

Oamenii spun că sunt dezamăgiţi şi de instituţiile statului, care rămân inerte la plângerile lor. „Am depus o plângere la Procuratura sectorului Râşcani, care a emis o ordonanţă de neîncepere a dosarului penal pe motivul lipsei componenţei de infracţiune. Este sfidător, atunci când am depus plângerea, procurorul a întrebat cine este directorul firmei şi i-a notat numele pe o foaie. Am contestat ordonanţa în instanţă, dosarul a fost pornit şi transmis în Procuratura Anticorupţie. Nu mai ştim nimic de soarta lui. Ne-am adresat la Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate şi Cazuri Excepţionale, dar acolo nu ne-au primit şi ne-au trimis la Procuratura municipiului Chişinău. Igor Popa, şeful instituţiei, nu a dorit să pornească dosar penal. Atunci m-am adresat procurorului general, Eduard Harunjen, care practic l-a impus pe Popa să pornească dosar penal. La început parcă se mişca ceva, însă până la urmă şi aici dosarul pare-se că a rămas să zacă undeva pe un raft. Chiar dacă au şi început unele investigaţii, în vizorul procurorilor au nimerit nişte angajaţi mărunţi. Nimeni nu s-a interesat de esenţa problemei, de unde porneşte toată înşelătoria”, ne-a spus avocatul Ghenadie Danciuc,  unul din investitorii înşelaţi de  afaceriștii bălțeni.

Roman Rusov, care a investit 17 mii de euro într-o garsonieră din blocul de pe strada Braniştei 7/1, sătul de promisiuni, a încercat să vorbească Ivan Cernioglo, unul din fondatorii firmei „Ultra Construct”, cu care a încheiat contractul. Acesta însă a fost bătut măr în prezenţa soţiei şi copilului de doar un an.

Cazul a fost mediatizat pe larg de presă, iar poliţia, în baza cererii depuse de Roman, a pornit un dosar penal pentru huliganism. Ivan Cernioglo, pledează nevinovat şi susţine că de fapt el a fost atacat de Rusov şi că acesta ar fi înscenat totul ca să-i intenteze dosar penal.

Mai multe din victimele „băieţilor din Bălţi”  ne-au comunicat că acesta nu este primul caz când afaceriştii i-au luat la bătaie pe clienţii înşelaţi, iar  ameninţările sunt la ordinea zilei.

Precizăm că şi blocul de pe Braniştei 7/1 a fost construit ilegal, cu abateri crase de la normele în construcţii, fapt constatat de Inspecţia de Stat în Construcţii şi de instanţa de judecată. 

braniștii 7/1.jpg


Afaceriştii însă nu a fost pedepsiţi pe motiv că a expirat termenul de prescripţie. Juriştii însă pun la îndoială corectitudinea invocării termenului de prescripţie în condiţiile când blocul nu este finisat, făcând trimitere la articolul 11 din Codul Contravenţional.

Cine sunt „băieţii din Bălţi”

Investigaţiile arată că în spatele schemei se află o grupare din 18 persoane, majoritatea rude între ele, care începând cu anul 2010 au deschis cel puţin 40 de firme, dintre care majoritatea au adresa juridică pe străzile Cehov nr.3 şi Mihai Viteazul nr.18 din Bălţi. Gruparea dispune de o casă de schimb valutar şi de o firmă de creditare a investiţiilor în afacerile imobiliare.

schemă.jpg


Capul grupării pare să fie Ruslan Pulbere, anterior condamnat pentru furt în proporţii deosebit de mari. 

Ruslan Pulbere.jpg

Numele lui Ruslan Pulbere figurează în 9 firme în calitate de administrator sau fondator, printre care şi „Ultra Construct”,  antreprenorul care a construit blocul de pe strada Braniştei 7/1. 

Pulbere.png

Sursa: openmoney.md

Din grupare face parte şi soţia lui Ruslan Pulbere, Ecaterina, născută Tihanskaia. 

ecaterina pulbere.jpg

Ecaterina Pulbere este co-fondatoare a două firme, una de construcţii şi o casă de schimb valutar şi este administratoarea unei întreprinderi cu afaceri în agricultură, fondată de către soţul său.

ecaterina.png

Sursa: openmoney.md
Igor Grossu este prieten din adolescenţă cu Ruslan Pulbere.

I. Grossu.jpg

Grossu este fondatorul a cinci firme, dintre care şi firma „Norelit Invest grup”, implicată în construcţia blocului de pe strada Saharov 1 din Chişinău. Anterior, Grossu a fost co-fondator al întreprinderii Strada Verde SRL, iar în 2016 cedează acţiunile sale din firma respectivă lui  Andriuşchevicius Norbertas.

Grosu.png

Sursa: openmoney.md


Nu am reuşit să stabilim istoricul relaţiilor lui Andriuşchevicius Norbertas cu Ruslan Pulbere şi Igor Grossu. 

Andriuşchevicius Norbertas.png

Se cunoaște că Andriuşchevicius Norbertas a figurat în calitate de co-fondator al firmei „Norelit Invest grup” şi chiar a semnat unele contracte cu investitorii. La 12 martie 2015, vinde cota sa din „Norelit Invest grup” partenerilor Pulbere Ruslan şi Molceanov Serghei, care, puţin mai târziu, vând firma lui Grossu Igor, 99 la sută din acţiuni, iar restul, lui Petru Vişnevschi.

Serghei Molceanov, 31 de ani, este ginerele lui Igor Grossu. Despre Molceanov, care este licenţiat în drept, se spune că ar fi unul din generatorii de idei ai grupării conduse de Ruslan Pulbere. Acesta este co-fondator la 12 firme şi administratorul uneia din firmele din schemele „băieţilor din Bălţi”. 

Serghei Molceanov.png

Sursa: openmoney.md

Ivan Cernioglo, cel acuzat de Roman Rusov de agresiune fizică, este cumnatul lui Ruslan Pulbere, fiind căsătorit cu sora Ecaterinei Tihanskaia.

Ivan Cernioglo.jpg

Cernioglo figurează în calitate de co-fondator şi administrator  la două din întreprinderile grupării, cu afaceri în construcţii. 

Ivan.png

Sursa: openmoney.md

În schemă au fost atraşi şi verişorii lui Ruslan Pulbere, Dumitru şi Oxana Borş.

page.jpg

Borș.png

Sursa: openmoney.md

Dumitru Borş figurează în calitate de co-fondator la 5 firme şi de administrator la două dintre ele. La unele întreprinderi numele său apare alături de cel al verişorului Ruslan. 

Oxana este co-fondatoare a firmei „Nordinvest – construct”, firma implicată în construcţia mansardei nefinisate de pe strada Dumitru Râşcanu. Anterior, în calitate de co-fondator al întreprinderii a figurat şi Serghei Molceanov. Co-fondator şi administratorul oficial al întreprinderii este Nadejda Golovaciuc, soacra lui Serghei Molceanov şi fosta soţie a lui Igor Grossu.

Nadejda Golovaciuc.jpg

Pe numele Nadejdei Golovaciuc sunt înregistrate patru firme care aparţin grupării conduse de Ruslan Pulbere.

Nadejda.png

Sursa: openmoney.md

Pe lângă rude, în afacerea „băieţilor din Bălţi” au fost atraşi antreprenori cu mici afaceri în construcţii, dar şi angajaţi fideli ai clanului.

Andrei Plăcintî are înregistrate pe numele său trei firme, toate având legături directe cu Ruslan Pulbere.

Plăcintî.png

Sursa: openmoney.md

Plăcintî a stat anterior două luni în arest preventiv, fiind cercetat pentru escrocherie în dosarul mansardelor de pe strada Suceviţa. Plăcintî a fost salvat de procurorii din sectorul Râşcani la intervenţia lui Pulbere, prin intermediul fostului avocat, Valerian Mânzat, care la moment îşi ispăşeşte pedeapsa de 9 ani de închisoare pentru escrocherie. 

Mânzat & Plăcintî.jpg

Printre persoanele atrase în schemă se numără Sergiu Zaim, Alexandr Mocealov, Ion Măligă,  Melintii Maxim, Vişnevschi Petru.

colaj foto.jpg

Colaj foto sursa Facebook.com: Zaim Sergiu, Vişnevschi Petru şi Ion Măligă

Cel puţin 11 dintre firmele conduse de Ruslan Pulbere au adresa juridică pe strada Cehov nr.3 din Bălţi. Anterior, la această adresă au fost înregistrate şi alte firme ale clanului, ale  căror adrese juridice au fost schimbate.

Imobilul de pe adresa respectivă aparţine lui Boris Tihanski, tatăl Ecaterinei Pulbere, socrul lui Ruslan Pulbere.

bunul imobil.png

În octombrie 2016, casa lui Boris Tihanski era într-o state deplorabilă.

cehov 2016.jpg

La mai puţin de un an, în iulie 2017, imobilul de pe strada Cehov 3, din Bălţi, era complect renovat.

Pe adresa Mihai Viteazul nr.18 din Bălţi îşi au adresa juridică 6 dintre firmele controlate de Pulbere. Anterior, adresa respectivă a figurat ca adresă juridică la cel puţin încă  patru din firmele clanului. Ulterior, adresa juridică a acestor patru firme a fost schimbată în Chişinău, pe strada Braniştei 11, ap. 32 A, adresă care nu figurează  în Registrul bunurilor imobile.

O altă companie „Elit mansarda”, fondată în 2011, de către Igor Grossu, Ruslan Pulbere şi Maxim Melintii, şi-a schimbat în iunie 2016 adresa juridică pe strada Mioriţa 12 din Chişinău, unde se afla de fapt unul din şantierele întreprinderii. Concomitent, au fost schimbaţi şi fondatorii. Potrivit pozelor postate pe portalul rinok.md în iunie 2016 şantierul arăta în felul următor:

șantier.jpg

Precizăm că pe strada Mihai Viteazul 18, din Bălţi, se află un imobil cu 3 nivele. Proprietarii imobilului sunt o bancă comercială, o societate pe acţiuni şi două întreprinderi. 

bun imobil 2.png

Nici unul din aceştia nu se intersectează cu firmele lui Pulbere. La fel, în edificiu nu am găsit niciun oficiu care să fie arendat de firmele controlate de Pulbere.

M. Viteazu.jpg

„Băieţii din Bălţi” au şi notarul lor. Toate tranzacţiile, procurile, contractele şi alte documente sunt perfectate de către notarul Tatiana Bîstriţkaia, al cărei birou se află pe strada Miron Costin nr.12 din Capitală. Bîstriţkaia este soţia lui Vladimir Dilan, fost procuror-şef al sectorului Buiucani, care a plecat la pensie în 2011.

Alina Rusov, soţia lui Roman Rusov, licenţiată în drept, a spus că a atras atenţia Tatianei Bîstriţkaia atunci când le autentifica contractul de investiţii pentru procurarea apartamentului asupra unor greşeli de ordin juridic. „Ea şi-a cerut scuze şi a spus că nu a observat. Am cerut să fie înlăturate greşelile. Pe urmă am aflat că la momentul semnării contractului, SRL „Ultra construct” nu mai avea autorizație de construire. Notarul nu putea să autentifice în această situaţie contractul de investiţii şi era obligat să verifice dacă antreprenorul deţine această autorizaţie”, a precizat Alina Rusov.

Potrivit mai multor investitori înşelaţi, Tatiana Bîstriţkaia ar fi fost remunerată pentru serviciile sale, în afara taxelor oficiale, cu două apartamente din blocul nefinisat de pe strada Saharov 1, dintre care un apartament ar fi reuşit să-l vândă. Pe numele Tatianei Bîstriţkaia, la fel, au fost depuse mai multe plângeri.

plangere.png

plângere 2.jpg

Cu cel puţin două apartamente nefinisate a fost răsplătit şi avocatul-vedetă, Valerian Mânzat, care până a fi arestat, a acordat asistenţă juridică firmelor „băieţilor din Bălţi”. 

Manzat.jpg

Cine-i  protejează pe „băieţii din Bălţi” 

Investitorii înşelaţi consideră că gruparea lui Pulbere ar fi protejată de persoane suspuse, altfel nu-şi explică lipsa de reacţie a organelor de drept la plângerile lor. Unii, conform trendului, consideră că ar fi persoane din anturajul lui Plahotniuc. Alţii, cred că protecţia ar veni din partea Primăriei Chişinău, în special din partea lui Dorin Chirtoacă şi Nistor Grozavu, care a semnat autorizaţiile de construire. Alţii cred că protectorii ar fi printre procurori. Aceste supoziţii sunt alimentate de faptul că Procuratura Râşcani nu a dat curs mai multor cereri şi i-a scos basma curată pe unii dintre fondatori, cum ar fi Plăcintî, dar şi de lamentările unor procurori din Procuratura municipiului Chişinău, care s-au abţinut să investigheze cazul.

Investigații
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Все комментарии

gheorghe

24:67 31.07.2017

https://www.facebook.com/Potlogari-imobiliari-866219173526674/

Ответить

DANCIUC GHENADIE VASILE

24:67 11.07.2017

str. Belgrad 21,
str. Suceviţa 36

Ответить

DANCIUC GHENADIE VASILE

24:67 11.07.2017

acestea sunt obiecte de construcţie despre care am aflat în realitate sunt mult mai multe

Ответить

DANCIUC GHENADIE VASILE

24:67 11.07.2017

mansarde cu probleme la calitatea lucrărilor:
str. Dimo 18, mun. Chişinău
şi mansardele din faţa iazului din str. Branişte

Ответить

DANCIUC GHENADIE VASILE

24:67 11.07.2017

la fel mansarde nefinisate pe
str. Suceviţa 41, mun. Chişinău

Ответить

DANCIUC GHENADIE VASILE

24:67 11.07.2017

alte mansarde cu probleme la calitatea lucrărilor:
str. Zelinski 5/5,
str. Zelinski 5/7,
str. Minsk 47,
str. Dimo 11/3,
str. Paris 34/2,
str. Cuza Vodă 7/2

Ответить

DANCIUC GHENADIE VASILE

24:67 11.07.2017

mansarde :
str. Zelinski 5/1, mun. Chişinău
str. Dumitru Rîşcanu 37, mun. Chişinău
str. Saharov 5, mun. Chişinău
str. şos. Hincesti 22, mun. Chişinău
str. Dimo 15/1, mun. Chişinău
str. Maria Drăgan 2/1, mun. Chişinău
str. Titulescu 12, mun. Chişinău
str.Grigore Vieru 21/2, mun. Chişinău

case:
str. Branişte 5/3, mun. Chişinău
str. Branişte 7/1, mun. Chişinău
str. Dumitru Rîşcanu 33/4, mun. Chişinău
str. Saharov 1, mun. Chişinău
str. Tudor Vladimirescu 12/2, mun. Chişinău
str. Mioriţa 12, mun. Chişinău

Ответить

MATASARU

24:67 11.07.2017

sa-si fi facut meseria procurorii inca in 2012 si sa nu musamalizat cazurile,poate ca acum nu se ajungea la 1 0000/ o mie de victime ...
si iarasi faimosul,Igor Popa e cu pufusor pe botisor...

Ответить