Fostul deputat Chiril Luncischi va mai sta 30 de zile în arest la domiciliu. Decizia a fost luată astăzi, 16 noiembrie.

Procurorul de caz a declarat că a solicitat prelungirea măsurii de arest, după ce martorii acuzării, audiați anterior, au făcut declarații care îl incriminează pe fostul deputat, iar oamenii legii au temeri că Lucinschi ar putea să se eschiveze de la urmărirea penală.

Până în prezent au fost audiați 4 martori, inclusiv fostul președinte al Unibank, Dumitru Țugulschi și administratorii unor companii gestionate de fostul deputat. Potrivit acuzatorului, aceștia ar fi declarat că Lucinschi a fost beneficiarul de facto al companiilor vizate în dosar, care au spălat bani sustrași fraudulos din sistemul bancar.

Procurorul a menționat că la următoare ședință urmează a fi audiat Ilan Șor, acesta fiind ultimul martor al acuzării.

La rândul său, Chiril Lucinschi a declarat că se încearcă o tergiversare artificială a procesului, întrucât apărarea a solicitat ca toți martorii să fie audiați astăzi și doar după asta să fie analizat demersul privind prelungirea arestului. Lucinschi susține că procurorul a făcut asta intenționat, pentru a putea prelungi măsura preventivă.

Fostul deputat a mai spus că nici un martor al acuzării, din cei audiați până în prezent, nu a confirmat învinuirile procuraturii despre implicare sa în spălarea de bani.

Și avocații deputatului au spus că martorii nu au confirmat învinuirile aduse clientului său.

Prelungirea arestului va fi contestată de apărătorii lui Lucinschi.

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii