Șeful secţiei Radiologie şi Tomografie Computerizată a Centrului Republican de Diagnosticare Medicală, Silviu Condrea, și alte două persoane, cercetate în același dosar, vor rămâne în arest. Deciziile au fost luate miercuri, 8 august, de către magistrații Curții de Apel Chișinău.

Șefa Serviciului de informare şi comunicare cu mass-media al Procuraturii Anticorupție, Anastasia Mihălceanu, a specificat pentru CrimeMoldova că recursurile au fost depuse la Curtea de Apel de către avocații suspecților.

Cele trei persoane au primit anterior câte 30 de zile de arest preventiv.

Tot pe acest caz, prin decizia primei instanțe, o persoană a fost plasată în arest pentru 25 de zile, iar alta pentru 20 de zile. Totodată, un alt învinuit a fost plasat în arest la domiciliu pe un termen de 30 de zile, iar unul dintre suspecți a fost eliberat pentru colaborare cu ancheta.

Cei reținuți sunt medici, asistenţi şi reprezentanţi ai unor clinici private, care ar fi pus pe roate o schemă de estorcare a banilor de la pacienţii asiguraţi pentru a realiza investigaţii imagistice şi de tomografie computerizată. Printre persoanele reținute se află și șeful secţiei Radiologie şi Tomografie Computerizată a Centrului Republican de Diagnosticare Medicală - Silviu Condrea, care ar fi gestionat schema.

În total, în dosar sunt cercetate 14 persoane pentru abuz de serviciu şi corupere pasivă.

Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă până la 10 ani de închisoare şi o amendă de 400 de mii de lei.

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii