Ofițerii de investigații au deconspirat astăzi, în urma unor descinderi, activitatea unor grupări criminale, specializate în circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, reținând mai multe persoane. 

Potrivit IGP, forțele de ordine au reținut 2 persoane cu vârstele de 40 și respectiv 44 de ani, domiciliate în raionul Vulcăneşti, membri a unui grup infracțional. Acestea sunt cercetate penal fiind suspectate de punerea în circulaţie ilegală a substanţelor narcotice. Mai mult ca atât, una dintre persoanele reținute este cercetată și pentru deținere ilegală de arme. Potrivit organelor legii, suspecții nu sunt la prima abatere de la lege, întrucât anterior au fost judecați pentru cazuri similare. În prezent, ei sunt cercetați în stare de libertate.

În cadrul investigațiilor, oamenii legii au stabilit că unul dintre membrii grupului este consumator de droguri și comercializează substanțe narcotice de tip marijuana în regiunea de sud a țării, la preţul de circa 350 - 400 de lei pacheţelul.

În urma percheziţiilor efectuate la domiciliul suspecților, au fost depistate 13 pachețele de droguri, pregătite pentru comercializare şi un pachet cu marijuană, circa 200 – 300 grame. La fel, au fost depistate şi ridicate o armă cu ţeavă lisă deţinută ilegal, două pistoale de model necunoscut. Armele au fost confiscate pentru efectuarea expertizei balistice.

Percheziții au fost efectuate și la alte două persoane, din raionul Cimișlia. În urma acestora, au fost depistate 160 de plante de cânepă verde, plante de cânepă uscată și un pachet cu cânepă fărâmițată. Cânepa a fost ridicată și sigilată, pentru a fi supusă expertizei.

Dacă vor fi găsiți vinovați, indivizii riscă amendă în mărime de la 8.000 până la 14.000 de lei sau închisoare de până la 3 ani.
IGP informează că în perioada lunilor iunie- august curent, poliția a deconspirat  în total 1.031 de cazuri de trafic ilicit de droguri. În cadrul perchezițiilor, forțele de ordine au ridicat și nimicit 42 731 plante de cânepă, 64.501 plante de mac și peste 2 kg 345 grame de marijuana.

Amintim că astăzi, și poliția capitalei a deconspirat o rețea criminală specializată în comercializarea drogurilor, în proporţii deosebit de mari, în special amfetamină, LSD, extasy.
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii