Bărbatul, care l-a împușcat mortal pe Teodor Țăranu, a primit încă 30 de zile de arest. Decizia a fost luată miercuri, 22 august, de către magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Surse din cadrul procuraturii au declarat pentru CrimeMoldova că „suspectul continuă să susțină că nu-și amintește nimic despre cele întâmplate, însă expertiza a arătat că acesta era responsabil în timpul săvârșirii crimei”.

Victima avea 30 de ani, iar bănuitul ar fi Boris Babin, în vârstă de 32 de ani.

Amintim că, Teodor Țăranu, fiul analistului politic Anatol Țăranu, a fost împușcat mortal de către vecinul său în noaptea de 30 iunie într-un apartament din capitală. Cei doi ar fi consumat împreună alcool, iar la un moment dat între ei s-ar fi iscat un conflict.

În apartamentul unde a avut loc crima, poliția a găsit mai multe arme deținute legal de suspect.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru omor. Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă de la 15 la 20 de ani de închisoare.

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii