Femeia care și-a otrăvit acum 15 ani soțul, în timp ce se aflau la mare, și nașul acestora, care a ajutat-o să ascundă urmele infracțiunii, au scăpat de pedeapsă. La 31 ianuarie 2018, Judecătoria Chișinău a decis că procesul penal în privința celor doi, care la câțiva ani de la săvârșirea crimei s-au și căsătorit, să înceteze în legătură cu expirarea termenului de prescripție. Autorii crimei au fost doar obligați să achite prejudicii morale familiei bărbatului ucis, 500 de mii de lei femeia și 100 de mii nașul său, dar și cheltuielile judiciare de peste 15 mii de lei. Totodată, femeia a fost obligată să achite și prejudiciu material de 34 de mii de dolari, banii munciți de victimă peste hotare și care ar fi fost și motivul crimei.

Detaliile acestei crime, ca și decizia magistraților sunt uluitoare.

Motivul crimei – bani și conflicte familiale

Crima a fost săvârșită în august 2002, la 7 ani de la căsătoria dintre inculpată și victimă. Potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău, motivul omorului ar fi fost conflictele din viața conjugală, dar și faptul că ucigașa a vrut să intre în posesia a 34 mii de dolari SUA, munciți timp de 5 ani de soțul său în Anglia.

Femeia l-a ademenit pe bărbat să meargă în vacanţă la Zatoca, Ucraina, foile de odihnă fiind dăruite de nașul celor doi, cu care femeia ar fi avut o relație încă înainte de căsătoria cu victima.

Cei doi au mers la odihnă împreună cu feciorul lor minor și fratele soțului. La câteva zile după ce au ajuns la destinație, în noaptea de 15-16 august 2002, femeia i-a administrat pe ascuns soțului său în Coca-Cola mai multe pastile cu efect toxic. În rezultat, bărbatul, care la acel moment avea 28 de ani, a decedat intoxicat.

Femeia a povestit în instanță că i-a pus soțului său pastile ca acesta să doarmă liniștit. 

colaa.PNG

Sentința Judecătoriei Chișinău (sediul Centru). Declarațiile inculpatei

Aceasta a mai declarat că a vrut să ia cei 34 mii de dolari, însă nu i-ar fi găsit, suspectând că soțul său i-a pierdut la poker.

banii.PNG

Sentința Judecătoriei Chișinău (sediul Centru). Declarațiile inculpatei

Dimineața, femeia l-a sunat pe nașul său, povestindu-i despre crimă, iar acesta a sfătuit-o să ascundă urmele infracțiunii și anume să ardă ambalajele de la pastilele administrate, și să revină în țară.

De asemenea, nașul, care a fost găsit vinovat de favorizarea infracțiunii, a ajutat-o pe femeie să treacă frontiera cu cei doi copii minori, apelând la cunoscuți din serviciul vamal. Bărbatul a mai fost învinuit că nu a comunicat organelor abilitate despre ceea ce a săvârșit fina sa.

Cadavrul victimei a fost adus în țară la începutul lunii septembrie. El fusese găsit în stare de putrefacție la 5 km de la stațiunea de odihnă. Însoțitorii sicriului au refuzat ca acesta să fie transportat la Centrul de Medicină legală din Chișinău pentru expertiză.

Vechimea crimei i-a scăpat de pedeapsă

În 2015, mama tânărului otrăvit a sesizat organele legii din Moldova cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au omorât feciorul. Aceasta s-a adresat atât de târziu, deoarece un proces similar fusese pornit în Ucraina, însă nu obținuse niciun rezultat.

Pentru a descoperi urmele infracțiunii, oamenii legii au interceptat mai multe convorbiri telefonice, descoperind că autoarea crimei ar fi avut relații extraconjugale cu nașul său și că autoritățile din țara vecină nu au pornit niciun proces pe acest caz.

În aprilie 2017, cadavrul a fost deshumat, iar expertizele au arătat că tânărul ar fi fost otrăvit.

Ucigașa și nașul său au fost judecați în baza Codului penal din 1961, în vigoare la momentul săvârşirii omorului. Acesta prevede că persoana nu poate fi trasă la răspundere penală, dacă din ziua săvârşirii infracţiunii au trecut 15 ani.

Femeia a fost găsită vinovată de omor premeditat cu circumstanțe agravante, săvârșit în interes acaparator, iar nașul său de favorizarea dinainte nepromisă a infracţiunii excepţional de grave.

Ambii și-au recunoscut vina și s-au căit sincer, astfel procesul penal în privința lor a încetat, ei fiind eliberați imediat din sala de judecată.

La câțiva ani de la săvârșirea crimei, inculpata s-a căsătorit cu nașul său, declarând în instanță că a făcut acest lucru pentru că bărbatul avea cetățenie română, pe care vroia s-o obțină și ea și copilul său, pentru a putea pleca peste hotare.

banii.PNG

Sentința Judecătoriei Chișinău (sediul Centru). Declarațiile inculpatei

Rudele victimei cred însă că relația celor doi a început încă înainte de căsătoria inculpatei cu victima, iar băiatul celor doi este, de fapt, fiul nașului.

mama.PNG

Sentința Judecătoriei Chișinău (sediul Centru). Declarațiile mamei bărbatului otrăvit

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii