Un elev din clasa a noua își va petrecere următorii șase ani în închisoare. Minorul, în vârstă de 16 ani, ar fi omorât un elev din clasa a șasea, care învăța în aceeași școală.

Tragedia s-a produs într-un sat, din raionul Cimișlia, în ianuarie curent. Potrivit procurorilor, băieții au mers la sala de sport din localitate, pentru a se antrena.

După ce minorii au început să se certe, colegul mai mare a strâns victima de gât, până a lăsat-o fără suflare. Șocat de cele întâmplate, inculpatul a lăsat corpul neînsufleţit al băiatului, în vârstă de 13 ani, în sala de forţă și a fugit la buneii în altă localitate, unde a fost găsit de oamenii legii.

Fiind audiat de procurori, inculpatul şi-a recunoscut vina.

Pentru comiterea omorului intenţionat, inculpatul a fost condamnat la șase ani şi opt luni de închisoare. Acesta își va ispăși pedeapsa în penitenciarul pentru minori.

Sentinţa poate fi atacată într-o istanță superioară.

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii