Mărfuri de peste 1 milion de lei au fost transportate prin contrabandă peste râul Nistru, trei suspecți fiind reținuți în flagrant. Aceștia procurau bunurile de le piaţa „KM7” din orașul Odessa şi cea din Cernăuţi și le introduceau în ţară cu ajutorul unei bărci.

Schema de contrabandă a fost monitorizată de oamenii legii circa 4 luni.

Ulterior, făptuitorii au fost reţinuţi în flagrant. În localitatea Codreni din raionul Ocniţa, au fost reţinute și 3 vehicule, în care au fost descoperite loturile de mărfuri, precum şi barca utilizată la transportarea acestora.

masinic.jpg

În colete se aflau haine, încălţăminte, produse de îngrijire personală şi alte bunuri, pentru care suspecţii nu deţineau niciun act de provenienţă sau posesie.

haine.jpg

Valoarea mărfurilor ridicate este circa 1 milion de lei.

Suspecții au fost reţinuţi pentru 72 de ore, iar ulterior, la demersul procurorilor, au fost plasaţi în arest preventiv.

În caz de condamnare, învinuiţii riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de până la 10 ani.

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii