Doi bărbaţi din capitală, cu vârstele de 22 și 29 de ani, au fost reținuți la 9 iulie curent, fiind suspectați de șantaj. Aceștia ar fi membri ai unui grup criminal organizat.

Potrivit poliției, la 15 iunie, 2018, bănuiții au agresat fizic un locuitor din satul Hârtop, raionul Cimişlia, cerându-i 1500 de euro sub pretextul unei datorii. Aceștia au impus victima să scrie o recipisă, prin care bărbatul se obliga să transmită banii.

La 9 iulie, făptașii au fost reținuți în flagrant delict, în momentul primirii de la victimă a unei părți din suma de bani extorcată.

În urma perchezițiilor efectuate, oamenii legii au depistat și ridicat mijloacele tehnice de comunicare, 500 euro primiţi de la victimă și recipisa scrisă de aceasta, prin care se obliga să restituie 1500 euro.

Suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore, iar dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pedeapsă cu închisoare de la 5 la 7 ani.

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii