Centrul pentru combaterea Traficului de Persoane a Inspectoratului Național de Investigații , în comun cu Procuratura Generală a reținut o familie - tată, mamă și fiică, cu vîrste de 56, 60 și respectiv 21 de ani, domiciliați în raionul Nisporen, bănuiți de trafic de ființe umane.
Aceștia sînt cercetați în stare de arest pentru 30 de zile.
Suspecții practică exploatarea persoanelor pentru cerșetorie, de mai bine de 8 ani, abuzând de poziţia de vulnerabilitate și situaţia precară a celor exploatați.
La moment, au fost identificate două persoane exploatate, o femeie şi copilul acesteia de 9 ani, iar organele legii continuă măsurile operative de investigații, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate și racolate.
Potrivit poliției, suspecții confiscau de la victime actele de identitate şi, prin ameninţare cu aplicarea violenţei fizice, îi impuneau să cerşească pe străzile din Nisporeni și Chişinău, dar şi la mai multe mănăstiri. Persoanele racolate erau adăpostite într-un local deghizat, amenajat într-un spaţiu locativ din raionul Nisporeni.
Persoanele exploatate acumulau timp de o zi, circa 500 - 1000 de lei fiecare. Ulterior, banii erau luaţi de către membrii grupului, care utilizau mijloacele financiare în scopuri personale.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru trafic de ființe umane. Dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiții riscă privațiune de libertate de la 7 la 15 ani.

Оставить комментарий
Nu sunt comentarii