Cei trei minori, condamnaţi de către Judecătoria Străşeni la câte 6 ani şi 8 luni privaţiune de libertate, pentru omorul minorei Cristina Parhomenco, continuă să aibă un comportament obraznic în instanţă, sfidând ordinea. Dosarul se află pe rol  la Curtea de Apel Chişinău, după ce avocaţii condamnaţilor, dar şi ai familiei victimei, au contestat sentinţa instanţei de fond.

Fiind aduşi în sala de şedinţe a Curţii de Apel, aceştia au înjurat şi au aruncat cu ghete în sală, fiind deranjaţi de faptul că sunt filmaţi.

Precizăm că în perioada procesului, autorii asasinatului de la Străşeni s-au ales cu noi termene de detenţie pentru huliganism. La 20 iunie, Curtea de Apel Chişinău l-a condamnat  pe Vitalie Vlad, 17 ani, la 2 ani de închisoare, iar pe complicii săi, în vârstă de 15 şi 16 ani, la câte un an de detenţie.

Dosarul penal pentru huliganism a fost intentat pe numele celor trei minori acuzaţi de omor, pentru comportamentul lor în perioada urmăririi penale şi pe parcursul procesului de judecată. Ei au ameninţat cu moartea ofiţerul de urmărire penală şi pe sora victimei. În afară de aceasta, ei au înjurat şi au numit cu cuvinte indecente apropiaţii victimei, dar şi oamenii legii.

Cristina Parhomenco, în vârstă de 14 ani, a fost omorâtă la 25 noiembrie, 2016. Expertiza medico-legală a arătat că fata a fost lovită în cap de nenumărate ori, cu un obiect greu, iar în urma rănilor a murit. Victima a fost găsită peste câteva zile într-o construcţie părăsită.

Pentru comiterea crimei au fost reţinuţi 4 adolescenţi, însă unul nu a fost atras la răspunde penală, pe motiv că la momentul săvârșirii infracțiunii avea doar 13 ani.  

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Все комментарии

Pirtac

24:67 05.10.2017

Îmi închipui ,cum a fost omorâtă fata ...după cum se comporta (sușili de copchii) eeeeeee voi pizdeala n-ați mîncat cum trebuie..

Ответить

Alina

24:67 05.10.2017

Putin le-au dat, pentru ce au facut... Din astia nu mai faci oameni... Cu cat mai repede scapa, cu atat vor mai face altele asemenea...

Ответить

MATASARU

24:67 04.10.2017

drakushorii din Straseni in continuare isi fac de cap...

Ответить