Ofițerii de investigații ai IP Botanica din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, de comun cu Inspectoratul Naţional de Investigaţii al IGP au anihilat o grupare criminală specializată în furturi din locuinţe.

Gruparea compusă din trei indivizi cu vârstele cuprinse între 26 și 31 de ani, săvârşea furturile prin metoda culegerii de chei. Bănuiţii, originari din Transnistria au fost reţinuţi în urma unor măsuri speciale întreprinse de poliţişti.

Potrivit poliției capitalei, au fost acumulate probe suficiente care demonstrează complicitatea persoanelor reținute în trei furturi din apartamente, iar alte două furturi sunt investigate. 

Bănuiții au adus proprietarilor de locuințe pagube materiale în valoare de circa 120 000 lei, după ce au furat bijuterii din aur, laptopuri şi mijloace financiare. 

În cadrul audierilor, cei trei şi-au recunoscut vinovăţia. Aceștia au mai declarat că, de obicei, după fiecare spargere de apartament, părăseau teritoriul capitalei şi se deplasau în regiunea transnistreană cu banii şi bunurile sustrase.

Bărbații sunt cercetaţi penal pentru furturi în proporţii mari şi riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani. 

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii