De la începutul acestui an au fost înregistrate 71 de infracţiuni ce se referă la categoria traficului de persoane, cu 13 mai puțin decât în aceeași perioadă a nului 2015.

Potrivit Procuraturii, dintre acestea s-au înregistrat 33 de cazuri de trafic de fiinţe umane, 3 infracțiuni ce au la bază trafic de copii, 4 încercări de a scoate ilegal minori din țară, 26 de cazuri de proxenetism și 3 infracțiuni de organizare a migrației ilegale.

În cursul primelor 3 luni ale anului curent, instanţele de judecată au finalizat examinarea a 31 cauze penale, ce vizează 52 inculpaţi învinuiți de trafic de persoane. Dintre acestea 44 de persoane au fost condamnate, 6 au fost achitate, iar în privinţa a 2 suspecți procesul penal a fost încetat, deoarece s-a terminat termenului de prescripţie. 

Totodată, pedeapsa cu închisore a fost aplicată faţă de 20 inculpaţi, învinuiți pentru comiterea traficului de fiinţe umane şi trafic de copii, 20 persoane au primit  închisoare cu suspendarea, pentru comiterea proxenetismului și organizarea migraţiei ilegale, iar 4 inculpaţi au fost condamnaţi la amendă penală.  

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii