Un avocat din capitală, în vârstă de 62 de ani, a fost reținut de către oamenii legii pentru că ar fi exploatat sexual, timp de aproximativ doi ani, o minoră. 

Începând cu anul 2016, avocatul, profitând de vârsta fragedă a victimei, care avea 13 ani şi provine dintr-o familie social-vulnerabilă, a adăpostit copila în apartamentul său. 

Potrivit investigațiilor, minora a fost abuzată sexual timp de aproximativ doi ani de zile, iar pentru aceste servicii era achitată cu diferite sume bănești. Fata este din raionul Călărași și era căutată de polițiști pentru că părăsea des domiciliul. Din declarațiile copilei s-a stabilit că, prima dată a întreținut relații sexuale cu bărbatul în toamna anului 2016, fiindu-i achitată suma de 400 de lei. De atunci, sistematic părăsea domiciliul pentru a veni în Chișinău. 

După obţinerea şi verificarea informaţiilor, procurorii şi polițiștii au percheziţionat domiciliul avocatului, în care a fost găsită minora, iar avocatul a fost reţinut. În urma efectuării percheziției au fost găsite și ridicate peste 80 de poze ale bănuitului cu alte fete, mai multe prezervative, jucării sexuale, telefonul mobil, un aparat de fotografiat și un calculator,

Oamenii legii anunță că au fost găsite probe care atestă posibilă exploatare şi altor copii de către avocat. 

Bărbatul este învinuit de trafic de copii, iar procurorii au solicitat ca acesta să fie arestat preventiv. Dacă va fi găsit vinovat, avocatul riscă pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de la 15 la 20 de ani sau detenţie pe viaţă.

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii