Un cetățean al Republicii Moldova aflat în căutare internațională pentru suspiciuni de escrocherie în proporții mari, a fost arestat de polițiștii din regiunea Sverdlovsk, Federația Rusă, scrie agenția de presă ria.ru.

Sursa face trimitere la un comunicat al serviciului Ministerului de Interne rus din regiunea Sverdlovsk, în care se menționează că organele legii din Federația Rusă au reținut un bărbat născut în anul 1987, aflat în căutare internațională, pentru a-l aresta și extrăda Moldovei la inițiativa MAI, pe motivul săvârșirii de escrocherii în proporții mari.

Potrivit dosarului penal, în perioada 2014-2015, în diferite regiuni ale Moldovei, bărbatul, sub pretextul prestării serviciilor intermediare de vânzare și reparare a mașinilor, a intrat în mod fraudulos, în posesia a 6 automobile, dar și a unei sume de bani de la una dintre victime. Astfel, prin acțiunile sale, bărbatul ar fi adus victimelor, prejudicii materiale de peste 50 de mii de dolari.

Potrivit informațiilor, bărbatul ar fi ajuns pe teritoriul Federației Ruse în 2015, însă până în prezent nu a fost angajat, deși se plimba cu mașini scumpe. În prezent, acesta se află în arest și au loc măsuri de pregătire a procedurii de extrădare.

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii