Procurorul General, Eduard Harunjen, a cerut în instanță ca fostul șef de securitate al Penitenciarul nr. 4 din Cricova, Sergiu Predeleanu, condamnat pentru torturarea a doi deținuți, să achite despăgubiri victimelor din buzunarul său.

Predeleanu ar urma să plătească 24 de mii de lei pentru maltratarea la 5 februarie, 2008, a fraților Petru și Vasile Livădari în timp ce aceştia îşi ispăşeau pedeapsa în penitenciar.

Fostul șef a fost condamnat la 3 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere în organele Ministerului Justiţiei pe un termen de 3 ani. Executarea pedepsei închisorii a fost suspendată condiţionat pe un termen de probă de un an.

Anterior, în urma unei hotărâri judecătorești, despăgubirile au fost achitate de către Ministerul Finanţelor. În consecinţă, Ministerul Finanţelor a solicitat Procuraturii Generale ca banii să fie încasați de la Sergiu Predeleanu.

În rezultatul judecării cauzei, la data de 3 august, Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani a admis integral acţiunea civilă înaintată de Procurorul General şi a dispus încasarea, în ordine de regres, în contul Ministerului Finanţelor a sumei de 24 mii lei.

Hotărârea instanţei de judecată este cu drept de atac în condiţiile legii.

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii