Un fost polițist și patru membri a unei grupări criminale au fost reținuți pentru furt, jaf și tâlhării. Făptașii spărgeau safeuri și terminale de plată în doar 60 de secunde, iar fostul om al legii ajuta infractorii să șteargă urmele crimei. Bănuiții aveau o pregătire fizică atât de bună încât, în unul dintre cazuri, au sustras un terminal de plată și au alergat cu el o distanță de 2 km, iar ulterior au sărit cu acesta un gard ce avea o înălțime de 2 metri.

Suspecții au vârstele cuprinse între 22 și 35 de ani și sunt originari din zonele sud și centru ale țării, iar doi dintre aceștia sunt frați.

Indivizii au comis infracțiuni similare în Federația Rusă, iar unul dintre bănuiți și-a ispășit pedeapsa acolo. Totodată, alți șapte membri ai grupării se află în prezent în afara țării și urmează a fi anunțați în căutare internațională.

În cadrul unei conferințe de presă, procurorul Denis Rotaru a specificat că oamenii legii au stabilit 17 cazuri de săvârșire a infracțiunilor, în urma cărora a fost cauzat un prejudiciu de circa două milioane de lei.

„Crimele erau comise în Strășeni, Ialoveni, Anenii Noi, Bălți, Călărași, Edineț și Glodeni. Pe lângă spargerea safeurilor și terminalelor, suspecții mai sustrăgeau bani și bijuterii. Gruparea a intrat în vizorul poliției la finele lunii septembrie 2017. Până la săvârșirea infracțiunilor, cu 10-15 zile înainte, bănuiții analizau atent locația, iar în ziua crimei lăsau automobilele la o distanță de 3-4 km de la locul infracțiunii. Aceștia mereu aveau mașini, haine și încălțăminte diferită pentru a fi depistați mai greu. În timpul crimelor, bănuiții nu foloseau telefoane mobile, ci stații radio performante, iar metalele erau pur și simplu tăiate”, a spus Rotaru.

Gruparea a fost reținută în flagrant la 24 iulie. „Am decis să efectuăm reținerea întrucât bănuiții intenționau să plece în una din țările UE pentru a săvârși o infracțiune. Pe acest caz, au fost realizate 36 de percheziții, inclusiv la domiciliile persoanelor. În cadrul descinderilor au fost depistați bani în valută națională și străină, bijuterii, un aparat de descarcerare a metalului, folosit la săvârșirea infracțiunilor, mănuși, echipament sportiv, bâte din lemn pentru maltratarea victimelor și un detector la metal pentru căutarea safeurilor în pereți sau locuri dosite”, a afirmat procurorul.

Cu referire la fostul polițist, care conducea gruparea, oamenii legii au anunțat că acesta a activat în cadrul MAI-ului până în anul 2010. Totodată, acesta ar avea în jur de 30 de ani.

Dacă vor fi găsiți vinovați, făptașii riscă de la 10 la 15 ani de închisoare.


Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii