Câțiva dintre cei șase deputați neafiliați din Parlament s-au înnoit în 2017 cu mașini și apartamente. Unul dintre ei, fost liberal, a avut venituri din dividende de aproape 10 mln de lei, sau de 57 de ori mai mult ca salariul de deputat.

Unii au făcut achiziții până a ajunge în Legislativ. Sergiu Ceauș, care urma să facă parte din fracțiunea PLDM, dar a ales să fie neafiliat, și-a procurat anul trecut o mașină Dacia Logan în valoare de 3 mii de euro, declarând un salariu de circa 115 mii lei, obținut până a deveni deputat. 

Un alt deputat, care și-a procurat automobil nou este Nicolae Olaru, un alt liberal democrat care a ales să fie neafiliat. Olaru a optat pentru un Nissan Qashqai, în valoare de 155 mii lei. Deputatul a declarat venituri de 380 mii lei și o datorie de 200 mii lei, contractată anul trecut.

Deputații Vladimir Cernat și Oleg Ogor, ambii foști liberali, și-au declarat doar salariile, primul indicând și vânzarea unui Mercedes cu 10 mii de lei.

Cea mai mare achiziție a făcut-o un alt fost liberal, Iurie Dârda, care și-a procurat în 2017 un apartament de 55 de mii de euro. Dârda a avut și cele mai mari venituri. Pe lângă salarii și îndemnizție, deputatul a obținut 9,6 mln de lei din dividende de la companiile sale Dansicons și Darsimind.

Artur Gutium, și el fost liberal devenit neafiliat, nu și-a depus încă Declarația de avere.

Vedeți mai jos veniturile, achizițiile și datoriile deputaților neafiliați.

Neafiliați crime.jpg

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii