Legislativul a votat în a II-a lectură noile modificări ale Codului Penal, care prevăd introducerea unei pedepsei mai aspre pentru promovarea sinuciderii, inclusiv prin intermediul rețelelor de socializare.

Conform noilor modificări, determinarea la suicid, inclusiv prin intermediul reţelelor de comunicaţii electronice, soldată cu sinuciderea, se va pedepsi cu închisoare de la 2 la 5 ani. La fel, determinarea la suicid al unui minor sau a unei persoane care se află într-o dependenţă materială faţă de făptuitor se va pedepsi cu închisoare de la 5 la 9 ani.

Cei care vor săvârși astfel de acțiuni asupra unui minor, în vârstă de până la 14 ani, sau asupra mai multor persoane, se vor pedepsi cu închisoare de la 9 la 12 ani.

Deputații au votat și pentru introducerea unui articol nou, prin care justificarea publică a sinuciderii se va pedepsi cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 4 ani.

Totodată, Parlamentul a votat pentru introducerea pedepsei penale pentru tratarea cu cruzime sau torturarea animalelor. Astfel, maltratarea animalelor, care a cauzat mutilarea sau moartea acestora, se va pedepsi cu amendă de până la 37,5 mii de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 180 de ore, sau cu închisoare de până la 1 an.

Aceeași faptă săvârșită în public, în prezența minorilor sau prin metode sadice, se va pedepsi cu amendă de până la 67,5 mii de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 1 la 3 ani.

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Все комментарии

Expert

24:67 26.07.2018

Acum să se gândească cine va efectua o expertiză a animalelor ucise sau mutilate. CPP, art.93, cere probarea printr-un raport de expertiză...

Ответить