Anatolie Dimitriu, președinte al raionului Ialoveni, care și-a depus ieri, 16 februarie, cererea de demisie, afirmă că a plecat din funcție pentru că vrea să-și dedice viața familiei și nu sferei politice.

În cadrul unui interviu acordat pentru Europa Liberă, Dimitriu a specificat că a decis să plece nu numai din funcție, dar și din politică.

„Nu sunt omul care să fac business din politică și dacă mulți vin în funcții ca să-și facă averi, eu am constatat că am venit cu același apartament pe care l-am procurat muncind în Portugalia și aceeași mașină și plec exact cu aceeași avere. Și am niște propuneri chiar de mulți ani de acum să plec în privat și tot mă țineau, mă țineau, ba alegeri, alegeri iarăși. Și acum am decis că e timpul să plec”, a declarat Dimitriu.

Anterior, Anatolie Dimitriu a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova și vicepreședintele aceluiași raion, fiind ales pe listele PLDM, iar în ultimii doi ani și șase luni a activat în funcția de președinte a raionului Ialoveni.

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii