O tânără, care și-a pierdut capacitatea de a mai avea copii în urma unei intervenții chirurgicale efectuate fără acordul său, va primi despăgubiri morale de 800 de mii de lei și materiale de circa 150 de mii de lei. Pacienta a acționat în judecată instituția medicală în cadrul căreia i-a fost efectuată operația, obținând câștig de cauză.

Potrivit IDOM, femeia s-a plâns că în rezultatul intervenției, pentru care medicii nu i-au cerut consimțământul, i s-a instalat menopauza precoce și a rămas sterilă.

Pacienta a acționat în judecată spitalul unde a fost operată, reușind să demonstreze că medicii au admis mai multe omisiuni, înlăturându-i nejustificat organele reproductive.

Aceasta a mai invocat că incapacitatea de a mai avea copii i-a provocat și o imensă traumă psihologică.

Rapoartele de Expertiză Judiciară au demonstrat că decizia medicilor de a face o astfel de intervenție fără acordul pacientei a fost incorectă și neargumentată, iar extirparea ovarelor și a trompelor uterine putea fi evitată.

Femeia a cerut despăgubiri materiale de cca 150 de mii de lei și despăgubiri morale de circa 2,2 milioane, iar instanța i-a acordat în total prejudicii morale de 800 de mii de lei și materiale integral.

Tânăra intenționează să conteste hotărârea la Apel , considerând că prejudiciului moral și material dispus este prea mică.

Pacienta a fost reprezentată în instanță de către Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM).

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii