Patru persoane, printre care 3 copii, și-au pierdut viața, iar alte 4 persoane au suferit traumatisme în urma unui accident produs în seara zilei de miercuri, 18 iulie, în apropierea satului Leușeni, raionul Hâncești.

Potrivit poliției, o căruță în care se aflau 8 persoane a fost tamponată din spate de către un automobil de model VW Sharan, în timp ce hipomobilul traversa drumul principal. Mașina era condusă de un bărbat de 34 de ani. Șoferul se deplasa de la Vama Leușeni spre municipiul Chișinău.

În urma accidentului, o femeie de 25 de ani și 3 copii de 4, 5 și 16 ani au decedat.  Totodată, alte 4 persoane cu vârstele cuprinse între 18 și 28 de ani au suferit traumatisme. Persoanele rănite au fost internate în spitalele raionale din Hâncești și Nisporeni.

accident rutier.jpg

Ofițerul de presă al Inspectoratului General de Poliție, Mariana Bețivu, a specificat pentru CrimeMoldova că șoferul a fost reținut pentru 72 de ore. Potrivit oamenilor legii bărbatul nu era în stare de ebrietate. Totodată, se investighează versiunea că acesta se deplasa cu viteză excesivă. În urma impactului, șoferul nu a avut de suferit.

Poliția a inițiat un proces penal pentru a stabili toate circumstanțele cazului.

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii