Un bărbat, în vârstă de 39 de ani, s-a împușcat în cap în timp ce juca „Ruleta rusească” cu mai mulți copii, în scara blocului. Incidentul a avut loc sâmbătă, 7 iulie, însă bărbatul a apelat la urgență abia în seara zilei de marți, 10 iulie.

Incidentul a avut loc în sectorul Râșcani al capitalei.

Ofițerul de presă al Inspectoratului General de Poliție, Diana Sochircă, a precizat pentru CrimeMoldova că bărbatul juca „Ruleta rusească” împreună cu copiii săi și copiii unor vecini. La un moment dat, accidental s-a efectuat o împușcătură în regiunea capului.

Potrivit poliției, împușcătura a fost efectuată dintr-o armă pneumatică. Inițial bărbatul nu s-a simțit rău, însă peste câteva zile acesta a acuzat dureri. Medicii au stabilit că bărbatul are o plagă în regiunea capului, unde a fost găsit și un obiect metalic străin. Acesta a suportat în aceeași zi o intervenție chirurgicală în regim de urgență. În prezent, bărbatul este internat în spital, iar starea sa este satisfăcătoare.

Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele cazului.

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii