Un motociclist, în vârstă de 27 de ani, a decedat în urma unui accident rutier produs în seara zilei de marți, 17 iulie, în raionul Slobozia din regiunea transnistreană. Impactul s-a produs după ce tânărul s-a izbit violent într-un automobil de model Toyota.

Victima conducea o motocicletă de model Honda. Automobilul Toyota se deplasa din sens opus, iar lovitura a avut loc în timp ce șoferul acestuia vira în stânga.

În acel moment, motociclistul s-a izbit în partea din spate a automobilului și a ricoșat într-un automobil de model Opel ce venea din spate.

În urma loviturii, tânărul a decedat la fața locului. Șoferii celor două automobile nu au avut de suferit.

Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului rutier.

mvdpmr.org

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii