Andrei Cibotaru a câştigat definitiv procesul contravenţional, pornit de un agent de circulaţie din Hânceşti pe motiv că ar fi condus în stare de ebrietate. Curtea de Apel Chişinău a respins recursul înaintat de către agentul constatator, care a contestat decizia de achitare a şoferului, pronunţată anterior de Judecătoria Hânceşti.

Cibotaru l-a acuzat anterior pe agentul de circulaţie din Hânceşti, Radu Pascari, că i-a întocmit proces verbal pentru că ar fi condus în stare de ebrietate, în timp ce el nu consumase alcool.

Bărbatul a comunicat pentru CrimeMoldova că a fost oprit în Hânceşti, la 12 iunie 2017, de către Radu Pascari, care i-a zis că de la el miroase a alcool şi că trebuie să treacă testarea alcoolscopică. Cibotaru a acceptat, iar rezultatul testului a arătat o concentraţie de 0,26 g/l de alcool în aerul expirat. Şoferul a solicitat testarea repetată, iar de data aceasta concentraţia a fost de 0,16 g/l. 

Andrei Cibotaru a mai spus că pregăteşte acum un demers în instanţa civilă şi va  cere ca Radu Pascari să-i achite 6 mii de lei cheltuieli de judecată, dar şi prejudiciul moral.

Andrei Cibotaru a mai declarat că nu a avut acelaşi succes şi la Procuratură, unde l-a reclamat pe Radu Pascari că ar fi solicitat de la el mită de 10 mii de lei, pentru a-l lăsa în pace, şi că l-a plimbat cu maşina timp de o oră, pentru a-l convinge că trebuie să ia o decizie favorabilă polițistului. Conducătorul auto crede că Procuratura Hânceşti ar fi muşamalizat cazul pe motiv că tatăl agentului constatator, Vasile Pascari, a deţinut anterior funcţia de şef al Procuraturii Hânceşti. „Până la moment nu am primit nicio înştiinţare. Am auzit că a fost emisă o ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale, dar nu am văzut-o. Voi depune o cerere ca să-mi dea o copie a ordonanţei şi voi ataca-o”, a precizat Cibotaru.

decizie.jpg


Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii