Un tânăr de 18 ani a decedat, iar altul a ajuns în stare gravă la spital, după ce mașina în care se deplasau s-a izbit într-un sens giratoriu de pe traseu. În urma impactului, una dintre victime a decedat la fața locului, până la venirea medicilor.

Accidentul rutier s-a produs în dimineața zilei de miercuri, 29 august, în orașul Comrat.

Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Găgăuzia, Snejana Tucan, a specificat pentru CrimeMoldova că șoferul, aflat la volanul unei Toyota, circula cu viteză excesivă.

Potrivit poliției, într-un moment dat, acesta a pierdut controlul volanului și s-a izbit violent într-un sens giratoriu de pe carosabil. În urma impactului, conducătorul auto a murit la fața locului, iar pasagerul acestuia, se află în secția reanimare din Spitalul Raional Comrat.

Ambii tineri sunt originari din Comrat.

Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele cazului.

Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Nu sunt comentarii