O moldoveancă, internată la spital în urma tragicului accident din Kaluga, Federația Rusă, a decedat. Victima avea 42 de ani și activa în calitate de profesoară de chimie la Liceul „Alexei Mateevici” din orașul Căușeni.

Femeia a fost spitalizată în stare gravă alături de alți șapte conaționali de-ai noștri, iar patru bărbați și două femei au murit chiar la locul accidentului.

În seara zilei de 5 august, mai multe rude și apropiați ai persoanelor, care au avut de suferit în tragicul accident, au plecat în Federația Rusă. Totodată, un grupul de ofițeri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență s-au deplasat în regiunea Kaluga cu o autospecială de intervenție pentru a perfecta toate procedurile necesare în vederea repatrierii cadavrelor, dar și a ajuta persoanele care au suferit traumatisme.

Cumplitul accident s-a produs în dimineața zilei de 4 august, la ora 7:40, în apropiere de regiunea Kaluga, Federația Rusă, pe traseul M3 spre Ucraina. În accident au fost implicate trei unități de transport, inclusiv microbuzul de model Mercedes Vito, în care se aflau cetățenii Republicii Moldova.

Pe acest caz, oamenii legii din Federația Rusă au inițiat un dosar penal. 
Distribuie:
Scrie un comentariu Adaugă la favorite

Оставить комментарий


Все комментарии

JAN BALAN

24:67 06.08.2018

În accident au fost implicate trei unități de transport, inclusiv microbuzul de model Mercedes Vito, în care se aflau cetățenii Republicii Moldova...
Stimati reporteri Crimemoldova,corectati va rog gresala,e Mercedes Sprintet,si nu Vito.

Ответить